Antena Căutare

Cel puțin 19 morţi într-un accident rutier în care a fost implicat un autobuz. Scene de groază în Iran

Nouăsprezece persoane şi-au pierdut viaţa în noaptea de luni spre marţi în coliziunea dintre un autobuz şi un camion cisternă în centrul Iranului, a anunţat televiziunea de stat iraniană IRINN, relatează AFP.

Nouăsprezece persoane şi-au pierdut viaţa în noaptea de luni spre marţi în coliziunea dintre un autobuz şi un camion cisternă în centrul Iranului, a anunţat televiziunea de stat iraniană IRINN, relatează AFP.

Tragedia a avut loc în jurul orei 23:15 (18:45 GMT luni) pe autostrada care face legătura între oraşele Kashan şi Natanz, la peste 200 de km sud de Teheran, potrivit sursei citate.

Conform primelor elemente ale investigaţiei, camionul cisternă a lovit autobuzul, la bordul căruia se aflau 47 de persoane, înainte de a lua foc, a declarat generalul Mohammad-Hossein Hamidi, şeful poliţiei naţionale a drumurilor.

Accidentul s-a soldat de asemenea cu răniţi, a adăugat el, fără a preciza numărul acestora, menţionând că au fost transportaţi la spitale din apropiere.

Iranul are una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate în accidente rutiere din lume. În iulie, un accident în care a fost implicat tot un camion cisternă şi un autobuz s-a soldat cu 11 morţi în Kurdistan, în vestul ţării.

Accidentele rutiere au făcut 16.300 de morţi şi 336.000 de răniţi în ultimul an iranian (21 martie 2017 - 20 martie 2018), a anunţat ministrul adjunct al sănătăţii, Mohammad-Hadi Ayazi, citat de agenţia de presă Isna.

Meghan Markle îi calcă pe urme Prințesei Diana! Ducesa a realizat primul său proiect caritabil individual, precum o făce... Ce se întâmplă cu ora de iarnă? Anunțul făcut de Comisia Europeană...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x