Antena Căutare

5 sfaturi pentru ridicarea unui gard

Gardul are, în primul rând, rolul de a marca o proprietate și de a o proteja de eventuali intruși, fiind, totodată, și primul element văzut de oaspeții tăi dar și de trecători. De aceea, atunci când construiești un gard, nu desconsidera aspectul estetic, aspect pe care trebuie să-l îmbini, armonios, cu latura utilă.

5 sfaturi pentru ridicarea unui gard
5 sfaturi pentru ridicarea unui gard | Pixabay

Alegerea materialului și a designului îți aparține, fiind o chestiune care ține de gustul fiecăruia, dar și de stilul casei, însă, indiferent de preferințe, există câteva recomandări de care trebuie să ții cont.

Nu te apuca de treabă fără autorizație

Primul drum pe care trebuie să-l faci, atunci când vrei să-ți ridici un gard, este la Primărie, de unde trebuie să obții o autorizație. Conform legii, o astfel de construcție are nevoie de aviz din partea autorităților locale, excepție făcând gardurile din panouri mobile, amplasate cu caracter temporar.

Atunci când mergi la Primărie pentru obținerea acestui document, trebuie să ai la tine un dosar care să conțină certificatul de urbanism, titlul de proprietate pentru teren, toate avizele necesare, proiectul pentru autorizarea lucrărilor și dovada că ți-ai achitat toate taxele.

Stabilește dimensiunile, materialul și căile de acces

Înainte de a trece la etapa de execuție, trebuie să știi, exact, cum vrei să arate gardul, ce dimensiuni va avea și din ce material îl vei construi. Fă-ți un plan, în acest sens, măsurând, exact, lungimea și stabilind căile de acces către proprietate.

Ce dimensiuni trebuie să aibă fundația?

Odată trecute aceste etape, te poți apuca, efectiv, de lucru, iar primul lucru care trebuie făcut este săparea fundației. De regulă, șanțul trebuie să aibă o adâncime de jumătate de metru, iar lățimea poate fi între 30 și 40 de centimetri. Acestea sunt dimensiunile standard, recomandate la ridicarea unui gard obișnuit, însă dacă este vorba de o construcția mai complexă și mai sofisticată, acestea pot varia după proiect.

Stâlpii de susținere - elementul de bază

După ce ai săpat fundația, urmează amplasarea stâlpilor de susținere. Aceștia trebuie să fie rezistenți, pentru a suporta întreaga structură, chiar și în condiții meteo deosebite, cum ar fi un vânt puternic sau o ninsoare abundentă, care încarcă gardul cu zăpadă.

De aceea, îți recomandăm să folosești materiale rezistente, precum fier sau beton. În cazul gardurilor lungi și înalte, distanța între stâlpi trebuie să fie de doi metri și jumătate, în timp ce pentru gardurile mai joase și mai scurte, stâlpii se amplasează la un metru și jumătate. Aceștia trebuie să fie bine ancorați în pământ, așa că toarnă beton la baza lor.

Montarea materialelor și a accesoriilor

Materialul ales pentru construcția gardului se fixează între stâlpii de susținere, după ce te-ai asigurat că aceștia sunt stabilizați, iar betonul de la baza lor s-a întărit. Odată ridicat gardul, instalează accesoriile: balamale, clanțe, încuietori, elemente decorative, cutia poștală, eventual, un interfon sau o sonerie. Urmează, apoi, finisajele, aplicarea vopselei și ultimele retușuri, iar gardul este gata și te poți mândri, în sfârșit, cu această realizare.

Gardurile pot fi ridicate, însă, și în perimetrul curții, pentru a delimita anumite zone sau, pur și simplu, în scop decorativ. Regulile sunt mai simple în acest caz, iar materialele diferite, în mare parte, de cele folosite la ridicarea gardului locuinței. De exemplu, dacă vrei să amenajezi un țarc pentru animale sau să împrejmuiești grădina poți să comanzi plasă de gard împletită, care are un grad ridicat de adaptabilitate și este foarte flexibilă.

Totodată, pentru gardurile construite în scop decorativ, lemnul este cea mai potrivită alegere, mai ales dacă îl vopsești în culori vii.

Cum scapi natural de muşte şi ţânţari. 11 plante care ţin insectele la distanţă. E bine să le ai în casa ta | FOTO...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x