Antena Căutare

A început vaccinarea anti Covid-19 cu a treia doză. Ce documente trebuie să prezentăm dacă dorim să ne imunizăm

Marţi, pe data de 28 septembrie, România a început vaccinarea anti-COVID cu cea de-a treia doză. Toate personaele care au primit a doua doză de vaccin cu cel puţin şase luni în urmă se pot programa sau prezenta la centrele de imunizare unde le va fi administrată doza suplimentară (booster), cu serul Pfizer sau Moderna.

Vaccinare cu a treia doză
Valeriu Gheorghiţă anunţă că doza trei de vaccin restabileşte eficienţa la peste 95% faţă de infecţie şi la 97% faţă de formele grave de boală | shutterstock

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare, a afirmat marţi că a treia doză de vaccin restabileşte eficienţa la peste 95% faţă de infecţie şi la peste 97% faţă de formele grave de boală care necesită spitalizare.

Potrivit Observator, persoanele cărora le-a fost administrată a doua doză de vaccin anti Covid-19 cu cel puţin şase luni în urmă sunt eligibile, de marţi, pentru cea de-a treia doză.

Ce documente ai nevoie ca să te vaccinezi anti Covid-19 cu a treia doză

În Bucureşti, persoanele care îndeplinesc condiţiile pentru vaccinarea cu a treia doză se pot prezenta şi la centrele de la Romexpo. Înscrierea în platforma de vaccinare pentru administrarea celei de a treia doze a început deja de luni seară, potrivit Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

"Vaccinarea cu a treia doză începe mâine dimineață (marți, 28 septembrie - n.r). De când se deschide orice centru de vaccinare ne prezentăn direct, cu buletinul, fără a fi nevoie de programare. Nu este nevoie să vă programați, dar pentru cei care doresc, pentru oricare motive, să facă și o programare, pot să o facă. În această noapte va fi activată și platforma de programare unde poți să vezi toate centrele și să-ți alegi un loc. Doze avem.

Cu ce ne vaccinăm. Cu un vaccin ARN Mesager. Avem în țară în acest moment, pe stoc, 2,2 milioane de doze Pfizer BioNTech și 1,2 milioane de doze Moderna. Cine este eligibil se vaccinează cu vaccin ARN Mesager. Fie că ne-am vaccinat prima dată cu Pfizer BioNTech, cu Moderna sau cu AstraZeneca, ne vom vaccina cu doza 3 cu un vaccin produs prin tehnologia ARN Mesager", a spus Andrei Baciu, secretar de stat la Ministerul Sănătății, la Digi24.

Cine poate face a treia doză de vaccin anti Coronavirus

Potrivit CNCAV, citat de news.ro, doza 3 este ferm recomandată:

  • persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe - persoane vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale şi alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia naţională de vaccinare;
  • persoanelor cu risc mare de expunere: personal medico-social şi din învăţământ.

"Aceste măsuri sunt deosebit de importante pentru menţinerea bunei funcţionări a sistemului de sănătate şi a unităţilor de învăţământ. Accesul la vaccinare este permis şi altor categorii populaţionale, care au cel puţin 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin boală", a precizat CNCAV.

Reprezentanţii Comiterului au subliniat că doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema iniţială. Astfel, persoanele vaccinate cu AstraZeneca vor primi doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Spikevax (Moderna).

Totodată, având în vedere că în România imunizarea cu Johnson&Johnson a început în 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel. Detaliile privind această recomandare vor fi stabilite în perioada următoare, pe măsură ce vor fi disponibile noi date ştiinţifice.

(P) Cum te ajută o asigurare de viață de la OVB Romania... Rata de incidenţă în Bucureşti a trecut de 6 la mia de locuitori. Urmează carantina de weekend. Ce restricții vor mai fi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x