Antena Căutare

Șase oameni, la spital, de urgență, după ce un tânăr a provocat un accident grav. Băiatul a ignorat orice regulă de circulație și a făcut praf trei mașini

Accident grav, aseară, în Piatra-Neamţ. Un tânăr de 18 ani nu a respectat culoarea roşie a semaforului şi a apăsat pedala de acceleraţie pe un bulevard foarte aglomerat din oraş. A pierdut însă controlul volanului, a făcut praf trei maşini dintr-o lovitură şi a băgat şase oameni în spital. Acum, are dosar penal şi a rămas fără permisul de conducere pe care-l obţinuse în urmă cu doar şase luni.

La volanul unei maşini puternice, tânărul de 18 ani s-a crezut regele bulevardului. Nu a respectat nicio regulă, a ignorat complet culoarea roşie a semaforului şi a accelerat puternic. Nu şi-a mai putut ţine însă bolidul sub control şi a izbit un autoturism care circula regulamentar.

”Era un băiat cu un Audi în faţă, a frânat la roşu şi atunci am frânat în spatele lui şi am vrut să mă trag pe banda mea. N-ai apucat să frânezi şi tu? Nu, eu am frânat când am intrat pe banda mea.”, a povestit un martor.

Din impact, bolidul a fost aruncat în alte două maşini, care aşteptau la semafor, pe celălalt sens. Atât de puternic, încât motorul uneia dintre ele a fost proiectat la câţiva metri distanţa. Din fericire, nu a rănit niciun pieton.

În schimb, şoferii şi pasagerii din maşinile lovite au ajuns la spital. În total, şase oameni, dintre care doi sunt în stare gravă.

”Au fost extrase două victime imobilizate din autoturisme. Au fost predate una echipajului TIM şi una echipajului de ambulanţă Neamţ.”, a declarat Dan Laiu, ISU Neamț.

”În urma impactului, autoturismul condus de tânăr a ricoşat în alte două autoturisme, oprite la semafor. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.”, a declarat Giorgana Moșu, purtător de cuvânt IPJ Neamț.

Oamenii din zonă spun că pe bulevard au loc des curse ilegale de maşini, ba chiar susţin că au văzut bolidul tânărului în nenumărate rânduri, în timp ce se se întrecea cu alte maşini puternice. Şoferul vinovat este cercetat acum pentru vătămare corporală din culpă

Familia Luizei Melencu, la Palatul Cotroceni. A primit promisiunea că va fi ajutată... Apare o nouă modă în ceea ce privește brazii de Crăciun! Anul acesta vor sta cu vârful în jos...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x