Antena Căutare

Află totul despre creativitate în business de la Fredrik Härén, cel care deține o insulă a creativității, în februarie, la LEAP

Unul dintre secretele unui business care vrea să crească este creativitatea. Este nu doar importantă, ci și necesară, chiar și acolo unei ai crede că business-ul se desfășoară pe un teren foarte rigid și tehnic. Sau poate că tocmai acolo este mai mare nevoie de creativitate. De ce? Află de la Fredrik Härén, care va fi prezent în februarie, la LEAP, organizat de eJobs România și Târgul de Cariere.

Află totul despre creativitate în business de la Fredrik Härén, cel care deține o insulă a creativității, în februarie, la LEAP
Fredrik Härén

Dacă ai în plan ca anul acesta să-ți dezvolți latura creativă pentru a fi mai pregătită în fața unor schimbări profesionale sau a unui public exigent, pune în agendă LEAP (Learn. Explore. Apply. Play) - prima ediție a unei conferințe internaționale, organizată în România de eJobs și Târgul de Cariere, pe 27 februarie la Face Convention Center. Evenimentul este dedicat specialiștilor în resurse umane, managerilor de companii, antreprenorilor și tuturor profesioniștilor care vor să comunice mai bine și să înțeleagă nevoile și dorințele angajaților. Este o ocazie numai bună de a socializa atât cu colegi din domeniu, cât și cu speakeri internaționali.

Insula unde îți exersezi creativitatea

Fredrik Härén, speakerul global care ține discursuri despre creativitate, vine la LEAP să-ți arate că poți fi creativă chiar și într-un mediu guvernat de multe reguli, combinând idei pe care le ai deja. Și desigur, găsind locul unde mintea ta poate gândească liber. Poate o insulă a creativității cum este cea pe care Härén o închiriază în Suedia. Află mai multe detalii despre cât de importantă este creativitatea în jobul tău și cum o poți deprinde - în interviul pe care Fredrik Härén l-a acordat în exclusivitate pentru România:

Care sunt cele mai importante trăsături pe care companiile ar trebui să le caute la viitorii lor lideri?

Creativitatea – desigur. Este cea mai valoroasă abilitate pe care o puteți avea. Este shortcut-ul spre succes.

Conexiunile umane. Pierdem adesea capacitatea de conectare cu străinii și aceasta este o abilitate atât de valoroasă.

Percepția ideii – abilitatea de a vedea și înțelege schimbarea. Într-o lume în continuă schimbare, să fii capabil să înțelegi schimbarea și să știi să te adaptezi la ea este din ce în ce mai important.

De ce creativitatea este atât de importantă în afaceri în aceste zile?

Întotdeauna a fost importantă. Dar niciodată nu a fost mai ușor să pui o idee în practică, să găsești atât bani, cât și să o lansezi și să o transformi într-o idee globală.

Ce fac organizațiile în prezent pentru a dezvolta creativitatea celor din echipa lor?

Nu fac suficient. Dacă întrebi oamenii (am întrebat 100.000 de oameni la prezentările pe care le-am avut), doar aproximativ 2% cred că organizația lor face destul. Nu am văzut optimism nici când vine vorba de departamentul de resurse umane sau de CEO.

Ce ucide creativitatea?

Desigur frica. Dar cred că de multe ori o omoară și regulile, procedurile inutile care întârzie rezultatele și birocrația.

Ce ai recomanda?

Chiar dacă oamenii cred că angajatorii nu fac suficient pentru a le dezvolta creativitatea, dacă îi întrebi: „Credeți că faceți suficient pentru a vă dezvolta propria creativitate?”, aproape nimeni nu spune da. Sugestia mea este ca managerii/companiile, în loc să încerce să dezvolte creativitatea oamenilor, ar fi mai bine să-i încurajeze să spună de ce au nevoie pentru a-și dezvolta această latură. Unii oameni au nevoie să fie singuri, alții să fie în grup, unii se simt mai bine când lucrează în natură, alții preferă aglomerația și agitația orașului etc. Așadar, ar conta foarte mult dacă companiile ar ajuta oamenii să înțeleagă pe deplin procesul lor creativ.

Proiectul tău de CSR „Ideas Island” (www.ideasisland.com) permite oamenilor creativi din întreaga lume să stea gratuit pe insula ta privată pentru a dezvolta un proiect creativ. Cum ți-a venit această idee?

Aveam o insulă în Filipine, dar stăteam acolo doar aproximativ o lună pe an, așa că m-am gândit că ar fi mult mai plăcut să o împrumut unor oameni creativi, astfel încât să poată experimenta senzația uimitoare de a fi singuri pe o insulă. Acea insulă a fost însă lovită de o furtună și casele de pe insulă au fost distruse, așa că am decis să cumpăr o insulă din Suedia care este mai ferită de furtunile naturale. Acum am 10-12 invitați pe vară. Eu locuiesc pe o altă insulă din Suedia câte două luni în fiecare vară, iar oaspeții mei de pe cealaltă insulă (închiriată) își fac astfel o idee despre experiența pe care o trăiesc.

Rezervă-ți locul la LEAP, festivalul care va avea loc pe 27 februarie 2020 la Face Convention Center. Speakeri de renume mondial abia așteaptă să-ți răspundă la întrebări punctuale într-o atmosferă prietenoasă. Costul participării la LEAP este de 199 euro + TVA. Mai multe detalii despre eveniment poți afla accesând site-ul leap.ro!

Text: Steluța Năstase-Lupu

Jurnalul lansează un album cu imagini nemaivăzute. „Comunismul, prin gaura cheii. Fotografii inedite dinainte de Revoluţ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x