Antena Căutare

Alegeri prezidenţiale 2019 - Mircea Diaconu: Mai am un singur lucru de zis - şi mâine e o zi

Candidatul Alianţei electorale "Un Om", Mircea Diaconu, a afirmat, duminică seară, după publicarea rezultatelor exit-poll-urilor, că le mulţumeşte celor "puţini" care "au preferat prin vot un preşedinte nepartizan, un preşedinte independent, un preşedinte al tuturor românilor". "Mai am un singur lucru de zis (...) - şi mâine e o zi, aşa cum spunea Scarlet O'Hara", a spus Diaconu.

"Le mulţumesc foarte mult celor, puţini, care au preferat prin vot un preşedinte nepartizan, un preşedinte independent, un preşedinte al tuturor românilor. Mai am un singur lucru de zis (...) - şi mâine e o zi, aşa cum spunea Scarlet O'Hara - şi v-aş ruga tare mult, cineva care ştie cine a fost această femeie, doamnă, să îi spună şi domnului Iohannis", a afirmat Mircea Diaconu.

Întrebat pe cine susţine în turul doi, el a răspuns: "Eu nu văd nimic că plouă", iar la insistenţele jurnaliştilor a spus: "Pe nimeni".

"Când zici nimeni, e un gol. Pentru că e nimeni. Deci în varianta care se prefigurează, mă tem că pe nimeni. Eu personal n-am să votez pe nimeni, exact din motivul pentur care am ieşit exact pe treptele acestea, în urmă cu nu mai ştiu câte zile, 25 august cred că era, exact pentru că ofertele acestor domn/doamnă sunt eminamente politice, armate de partid, cu şefii lor de partid în faţă, unul dintre ei va fi preşedinte, urmând să continue războiul, cum am şi văzut, cu cealaltă parte. Deci pace în România nu va fi, din păcate", a mai spus Diaconu.

Sursa : news.ro

Alegeri prezidenţiale 2019 - Paleologu: Rezultatul obţinut este bun în contextul în care nu am avut dezbatere în campani... Alegeri Prezidențiale 2019. Cele mai ciudate secții de votare! De la o cameră pentru pomeni, la un salon de tatuaje! În ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x