Antena Căutare

Alocațiile de stat pentru copii, majorate, de la 1 ianuarie 2020! Iată în ce condiții!

Alocațiile de stat pentru copii vor crește, începând de la 1 ianuarie 2020, în ritm cu rata medie a inflației, potrivit unor modificări la Legea alocațiilor, care urmează să fie votată în Camera Deputaților. 

Alocațiile de stat pentru copii vor crește, începând de la 1 ianuarie 2020, în ritm cu rata medie a inflației, potrivit unor modificări la Legea alocațiilor, care urmează să fie votată în Camera Deputaților.

Astfel, în cazul în care această lege va fi aprobată, alocația de stat pentru copii va crește cu 100 la sută din rata medie anuală a inflației. Măsura se va aplica începând cu 1 ianuarie 2020.

La acest moment, conform Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, alocația este de 150 de lei și se acordă copiiilor între 3 și 18 ani, precum și celor care au trecut de 18 ani, până termină liceul sau școala profesională.

Citește și: E oficial! Minorii primesc bani de la stat în fiecare an! Ce condiții există

De asemenea, există și un cuantum mai ridicat, de 300 de lei, care se acordă pentru copiii de până în doi ani, precum și pentru cei cu handicap, până la 18 ani, în cazul celor din urmă. În privința ratei anuale a inflației, aceasta este calculată și publicată de către Institutul Național de Statistică.

Potrivit avocatnet.ro, în cazul în care măsura ar fi fost aplicabilă în acest an, când rata medie de inflație a fost de 4,6%, alocația pentru copii între 3 și 18 ani ar fi ajuns la 156,9 lei, în timp ce pentru copiii de până în trei ani și pentru cei cu handicap, până în 18 ani ar fi încasat 313,8.

Citește și: Se dau bani de la stat! Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a primi 2.500 de lei

Așadar, diferențele nu vor fi, ca principiu, mari. Și asta în ipoteza în care rata medie a inflației anuale este pozitivă, întrucât pot exista ani în care rata inflației este negativă (de exemplu, în 2016, rata a fost de -1,5%). În astfel de situații, dacă s-ar aplica legea așa cum este propusă modificarea, s-ar putea ajunge și la o diminuare a cuantumului alocației, neexistând nicio precizare în proiect cu privire la situațiile când rata este negativă.

S-a câștigat marele premiu la Loto 6/49! Biletul câștigător a costat doar 30 de lei... Revelionul, petrecut la serviciu! Mii de persoane au sărbătorit trecerea dintre ani la muncă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x