Antena Căutare

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, despre România la Conferinţele TNB

Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, va vorbi - duminică, la Conferinţele Teatrului Naţional - despre România, ţară în care a trăit în anii 1980 şi unde a revenit după trei decenii.

Conferinţa, pe care o va susţine în limba română, va avea loc în Sala Atelier a TNB şi va începe la ora 11.00.

„Mă bucur foarte mult să mă întorc în România. După cum probabil ştiţi, am stat trei ani la Bucureşti, din 1983 până în 1986. Deci, am revenit în România, dar am impresia că am ajuns pentru prima oară în România. Altădată am fost în România socialistă, iar acum este o ţară diferită, cu un popor care trăieşte foarte altfel decât atunci”, a spus Andrew Noble la prima sa conferinţă de presă pe care a susţinut-o în calitate de ambasador al Marii Britanii la Bucureşti.

Cariera lui Noble a început în România anului 1983, cu prima sa misiune diplomatică în afara Marii Britanii de la angajarea în cadrul Ministerului britanic de Externe, un an înainte.

A fost, timp de trei ani, ataşat de presă al Ambasadei britanice. Ca diplomat străin, nu putea comunica cu românii - ştia că puţinii care se întâlneau şi vorbeau cu el sau cu alţi colegi diplomaţi erau monitorizaţi de Securitate şi erau nevoiţi să raporteze conţinutul discuţiilor. Neavând cum să îşi desfăşoare activitatea diplomatică la un nivel optim, actualul ambasador a profitat de anii petrecuţi în România pentru a învăţa cât mai bine limba şi pentru a afla cât mai multe despre cultura ţării, prin lecturi, dar şi călătorii dese în afara capitalei, în Bucovina, Maramureş şi Transilvania.

Trei decenii mai târziu, în august 2018, şi după numeroase alte misiuni diplomatice în întreaga lume, de la Germania, la Grecia, Africa de Sud şi Algeria, Andrew Noble a revenit în România. A descoperit o ţară complet schimbată.

Sursa : news.ro

Actriţa Adela Mărculescu, trofeul pentru întreaga activitate la premiile Gopo 2020... Berlinala 2020 - „Tipografic Majuscul”, de Radu Jude, premiera internaţională pe 22 februarie...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x