Antena Căutare

Ninsoarea aduce amenzi usturătoare! Primele somații au fost deja trimise

Autoritățile amintesc cetățenilor că persoanele fizice și juridice au obligația, după oprirea ninsorilor, de a îndepărta zăpada și gheța de pe trotuare, acoperiş, din faţa imobilelor în care locuiesc sau îşi desfăşoară activitatea. Nerespectarea acestei obligații poate aduce o amendă de 500 de lei.

Primele somații au apărut deja la intrările în scările blocurilor și pe ușile firmelor, amintindu-le reprezentanților asociaţiilor de proprietari, societăţilor comerciale și instituţiilor publice de obilgația de a îndepărta zăpada și țurțurii de pe trotuare, acoperiș și din fața imobilelor în care locuiesc sau îşi desfăşoară activitatea.

Şaptesprezece judeţe sunt, miercuri, până la ora 20.00, sub cod galben de ninsori viscolite, depuneri de zăpadă, gheaţă şi intensificări ale vântului. În plus, de miercuri seară până vineri dimineaţă, vremea va fi deosebit de rece în toată ţara, iar în sud-est vântul va continua să aibă intensificări, spulberând zăpada.

Vremea extremă face prăpăd ! În ultimele 24 de ore, doar în Capitală au fost produse unsprezece accidente. Avertizările ... Parada 1 decembrie 2018 Alba Iulia. Câți militari vor participa la Ziua Națională...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x