Antena Căutare

ANM a emis cod portocaliu! Ninsori și lapoviță în toată țara în acest weekend

ANM cod portocaliu! Meteorologii au emis o atenţionare cod portocaliu de ninsori pentru nouă judeţe, în vigoare de sâmbătă dimineaţă până duminică la prânz. Până atunci, meteorologii anunţă în aproape toată ţara ninsori, lapoviţă, ploi, polei şi vânt puternic.

ANM a emis cod portocaliu! Ninsori și lapoviță în toată țara în acest weekend
cod portocaliu

ANM cod portocaliu! Meteorologii au emis o atenţionare cod portocaliu de ninsori pentru nouă judeţe, în vigoare de sâmbătă dimineaţă până duminică la prânz. Până atunci, meteorologii anunţă în aproape toată ţara ninsori, lapoviţă, ploi, polei şi vânt puternic.

Meteorologii au emis o informare valabilă de vineri, de la ora 19.00, până duminică la ora 18.00, care vizează ninsori, lapoviţă, ploi şi polei.

Aria precipitaţiilor se va extinde şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării. În noaptea de vineri spre sâmbătă vor fi mai ales ninsori. Din a doua parte a zilei de sâmbătă, în Dobrogea va ploua, iar în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi local în Transilvania vor fi precipitaţii mixte şi se va forma polei. Local, precipitaţiile vor fi importante cantitativ.

ANM Cod portocaliu

Interval de valabilitate: 14 decembrie, ora 19 – 16 decembrie, ora 18
Fenomene vizate: ninsori, lapoviță, ploi și polei

În intervalul menționat aria precipitațiilor se va extinde și va cuprinde cea mai mare parte a țării. În noaptea de vineri spre sâmbătă (14/15 decembrie) vor fi mai ales ninsori. Din a doua parte a zilei de sâmbătă (15 decembrie) în Dobrogea va ploua, iar în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și local în Transilvania vor fi precipitații mixte și se va forma polei. Local, precipitațiile vor fi importante cantitativ.

ANM AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 14 decembrie, ora 23 – 16 decembrie, ora 18
Fenomene vizate: ninsori moderate cantitativ, strat consistent de zăpadă, intensificări ale vântului

În intervalul menționat, în Banat, cea mai mare parte a Crișanei, vestul și sudul Transilvaniei, vestul și nordul Olteniei, jumătatea de nord a Munteniei, precum și în zona Carpaților Meridionali. Occidentali și de Curbură vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat consistent de zăpadă. Local se vor cumula 25…30 l/mp și izolat 40...50 l/mp.
Vântul va avea intensificări la munte, cu rafale de peste 60 km/h, dar și în regiunile sudice și sud-vestice, cu viteze, în general, de 45…50 km/h.

ANM COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 15 decembrie, ora 06 – 16 decembrie, ora 12
Fenomene vizate: ninsori abundente, strat semnificativ de zăpadă, viscol

În intervalul menționat, în județele Timiș și Caraș-Severin, precum și în zona de munte a județelor Hunedoara, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova va ninge abundent, se vor cumula peste 60…70 l/mp, iar stratul de zăpadă nou depus va fi semnificativ. În zona montană înaltă va fi viscol, iar rafalele vor depăși 70 km/h.

sursa: anm

Avertizare de fenomene periculoase imediate! Vremea se schimbă radical în câteva ore: "Strat semnificativ de zăpadă... Vremea în București 15 decembrie. Ninsori abundente și ger...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 20 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Alexandra Ungureanu
Hello Chef sezonul 7, 20 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Alexandra Ungureanu Sambata, 20.04.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x