Antena Căutare

ANM a făcut anunțul: Ce ne așteaptă în luna iunie 2020. Temepraturile o vor lua razna

Prima lună calendaristică de vară este caracterizată, în general, printr-o alternanţă a zilelor însorite şi călduroase cu cele ploioase şi reci, valorile termice urcând deseori, în perioadele calde, la peste 30 de grade Celsius, conform caracterizării climatice a lunii iunie, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

ANM a făcut anunțul: Ce ne așteaptă în luna iunie 2020. Temepraturile o vor lua razna
ANM a făcut anunțul: Ce ne așteaptă în luna iunie 2020. Temepraturile o vor lua razna

Pe de altă parte, în perioadele ploioase, într-un interval scurt, de câteva ore, aversele pot aduce cantităţi de precipitaţii ce depăşesc cantităţile medii lunare, potrivit Agerpres.



"Acest aspect instabil al vremii, specific lunii iunie, se datorează activităţii deosebit de intense a dorsalei Anticiclonului Azoric, ce aduce un aflux de aer umed oceanic, care la contactul cu aerul tropical ce acoperă şi zona ţării noastre, determină, uneori, precipitaţii deosebit de abundente", susţin meteorologii.



Astfel, din datele înregistrate în perioada 1961-2019 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se constată că temperatura medie lunară multianuală (1961-2019) depăşeşte 20 de grade Celsius, în Câmpia Română, vestul Banatului şi în zonele joase din Dobrogea.

BAC 2020. Au început înscrierile pentru prima sesiune de Bacalaureat. Descarcă acum cererea tip pentru înscrierea la examenul maturității

Valori medii între 18 şi 20 de grade Celsius sunt specifice Câmpiei de Vest, Culoarului Mureşului, Podişului Moldovei şi zonelor deluroase din Oltenia, Dobrogea şi Muntenia. În restul teritoriului, cu excepţia zonelor montane, temperaturile medii lunare se menţin între 16 şi 18 grade Celsius. În zona montană joasă, dar şi în depresiunile intramontane, aceste valori se situează între 8 şi 16 grade Celsius. La altitudini de peste 1.700 de metri, mediile de temperatură sunt între 6 şi 8 grade Celsius şi doar pe culmile înalte ale Carpaţilor Meridionali (la peste 2.500 metri altitudine) se înregistrează temperaturi sub 6 grade Celsius.



Potrivit ANM, temperatura maximă absolută a lunii iunie în România este 42 de grade Celsius, înregistrată la Oraviţa, în data de 29 iunie 1938, iar la Bucureşti a fost de 40,3 grade Celsius, consemnată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret în 20 iunie 1918. La staţiile meteorologice Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti-Băneasa, maxima absolută este 39,8 grade Celsius şi respectiv 39 grade Celsius, ambele înregistrându-se în data de 26 iunie 2007.

Un chirurg din Cluj dezvăluie adevărul din România: "Ne mor oamenii! Eliberați spitalele de pacienții cu Covid! Tratați-i în spitalele modulare care stau goale"



"Menţionăm că în data de 26 iunie 2007 s-au înregistrat maxime absolute la 48 de staţii meteorologice, acestea fiind, în general, peste 34 de grade Celsius", spun specialiştii ANM.

În topul anilor cu cea mai caldă lună iunie din perioada 1961-2019, anul 2019 se află pe primul loc.

De asemenea, ani în care s-au înregistrat temperaturi maxime absolute mari în luna iunie, majoritatea peste 33 de grade Celsius au mai fost: 2019, 2002, 2000, 1987, etc.

În ceea ce priveşte temperatura minimă absolută a lunii iunie în România, aceasta a fost de -12 grade Celsius, înregistrată la staţia meteorologică Vf. Omu, în zilele de 5 şi 6 iunie 1939. La Bucureşti, minima absolută a lunii iunie este 4,2 grade Celsius, înregistrată în data de 3 iunie 1918, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret.


"Luni iunie foarte reci în România au mai fost în anii 1990, 1977, 1962 etc. În anul 1990, în perioada 1-3 iunie a fost înregistrată minimă absolută a lunii iunie la 46 staţii meteorologice, majoritatea sub 9 grade Celsius, la Stâna de Vale înregistrându-se -3,8 grade Celsius, cea mai mică valoare din şirul celor 46 de valori. În luna iunie 1977 s-a înregistrat minima absolută la 44 staţii meteorologice, în perioada 2-5 iunie, valorile fiind sub 7 grade Celsius", se menţionează în analiza ANM.

„Știi că gâtul tău poate să zboare? Ai grijă cum te uiți pe temele alea. Îți tai capul!” Înregistrare șocantă: Un student din Iași își amenință profesorul cu moartea


Din punct de vedere al precipitaţiilor luna iunie este cea mai bogată în precipitaţii dintre toate lunile anului. Din datele înregistrate în perioada 1961-2019, la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se constată că precipitaţiile medii multianuale (1961-2019) din luna iunie sunt mai mici de 50 litri/metru pătrat (mp) doar în jumătatea de est a Dobrogei şi în estul extrem al Munteniei. Acestea sunt cuprinse între 50 şi 75 de litri/mp în zonele joase din Banat, Crişana, Oltenia şi Muntenia, în sudul Moldovei, dar şi pe areale restrânse din vestul Maramureşului şi local în Transilvania.



Precipitaţiile medii multianuale se situează în intervalul 75 - 100 litri/mp în zonele de deal şi podiş din Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Banat şi Crişana. În zonele subcarpatice şi cele montane joase precipitaţiile medii multianuale sunt cuprinse între 100 - 125 litri/mp. În zona montană înaltă din Carpaţii Meridionali, Occidentali şi din nordul Carpaţilor Orientali acestea depăşesc 150 de litri/mp.

Minerii se pregătesc să vină la proteste, în București. Declarația premierului Ludovic Orban a stârnit revoltă: „Sărăcie maximă”


Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii din iunie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 588,4 litri/mp, la Bâlea-Lac, în anul 2011. La Bucureşti, cantitatea lunară maximă absolută de precipitaţii din iunie este de 297,9 litri/mp, înregistrată la Bucureşti-Filaret, în anul 1897. Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, la staţiile meteorologice din România, este 204 litri/mp, înregistrată la staţia meteorologică Calafat, în 3 iunie 1940.


La Bucureşti, cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore este de 136,6 litri/mp, înregistrată în 7 iunie 1910, la staţia Bucureşti-Filaret.

(sursa: Agerpres)

Căldură mare de la jumătatea lunii iunie: Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni! Prognoza meteo ANM... Examene 2020: Cum va fi vremea în săptămâna Evaluării Naționale. Directorul ANM a anunțat că ar putea urma o vară a extr...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x