Antena Căutare

Luni și marți, cele mai caniculare zile din această vară. 38 de grade la umbră, anunță ANM

O atenţionare cod galben de caniculă rămâne în vigoarepână marţi, în toate zonele de câmpie şi podiş, unde temperaturile vor ajunge şi până la 38 de grade Celsius, iar în unele zone nopţile vor fi tropicale. Vor fi cele mai caniculare zile din această vară, anunță meteorologii.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, valul de căldură va persista şi se va intensifica îndeosebi în cursul zilelor de luni (12 august) şi marţi (13 august) în toate zonele de câmpie şi de podiş, unde disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime, cu mult mai mari decât mediile climatologice specifice perioadei, se vor situa frecvent între 33 şi 36 de grade, mai ridicate până spre 37-38 de grade în sud-vestul ţării, apoi în vest, nord-vest şi local în sud.

Pe arii restrânse, nopţile vor fi tropicale (temperaturi minime ce nu vor coborî sub 20 de grade).

Temperaturi de 38 de grade și nopți tropicale! Jumătate de țară, sub cod galben de caniculă. Care sunt zonele vizate... Vremea 12 august 2019. Cer senin și temperaturi caniculare...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x