Antena Căutare

"Antigona", de Sofocle, unul dintre marile texte ale dramaturgiei universale, pe scena Teatrului "Bulandra"

La Teatrul "Bulandra" au început repetiţiile la spectacolul "Antigona", de Sofocle, în regia lui Stathis Livathinos, a cărui premieră este programată pentru 15 aprilie.

"Lumea crede că Atigona este o eroină, iar Creon un tiran. Nu cred că aceasta a fost intenţia lui Sofocle, pentru că el, asemeni lui Shakespeare sau Homer, cunoştea multiplele faţete ale fiinţei umane. Cred că piesele clasice precum Antigona sunt asemeni unui secret sacru, sunt aurul care trebuie descoperit", declară regizorul Stathis Livathinos, "probabil unul dintre cei mai interesanţi din actualul spectru teatral european", director artistic al Teatrului Naţional al Greciei în perioada 2015-2019.

Livathinos, al cărui faimos spectacol „Iliada” după Homer a făcut înconjurul lumii, montează pentru prima dată în România dar a semnat succese premiate în multe ţări. A şi predat teatru în diferite universităţi din Grecia, Rusia, precum şi la Harvard, în SUA.

Din distribuţie fac parte exclusiv actori ai teatrului Bulandra, selectaţi de regizor în urma unui masterclass de patru zile: Andreea Bibiri, Alexandra Fasolă, Anca Androne, Silvana Negruţiu, Cornel Scripcaru, Constantin Dogioiu, Alin State, Radu Amzulescu, Ana Ioana Macaria, Adrian Ciobanu, Lucian Ifrim, Maria Veronica Vârlan.

Din echipa artistică a spectacolului mai fac parte scenografele teatrului "Bulandra" Maria Miu şi Nina Brumuşilă, Mirela Năstăsache (dramaturgia), Daniel Jinga (muzica), Marian Şuşu (coregrafia).

Sursa : news.ro

Teatrul Evreiesc de Stat lansează un program pentru copii... O colecţie dedicată personajelor feminine, lansată de editura Corint...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x