Antena Căutare

Armenia e pregatita de razboi cu Azerbaidjanul. "Ne vom bate si vom castiga"

Armenia a avertizat luni ca este pregatita de "razboi", pe fondul puternicelor tensiuni cu statul vecin Azerbaidjan, acutizate dupa ce Baku a gratiat si promovat un ofiter azer condamnat pe viata in Ungaria pentru decapitarea unui militar armean, informeaza agentia  AFP.

"Nu dorim razboiul, insa daca suntem constransi, ne vom bate si vom castiga", a declarat presedintele Serj Sarkisian, intr-un comunicat difuzat luni pe site-ul sau.

Presedintele azer Ilham Aliev l-a gratiat pe Ramil Safarov, vineri, dupa extradarea din Ungaria, unde isi ispasea pedeapsa pentru crima comisa in 2004, in timpul unui stagiu organizat de NATO la Budapesta pentru militari din fosta URSS. Primit ca un erou, Safarov a fost promovat la rangul de maior, a primit o locuinta si plata soldei pe cei 8 ani petrecuti in inchisoare.

Seful statului armean a denuntat Azerbaidjanul drept "un stat in care se ordona ilegal punerea in libertate si unde este glorificat public orice ticalos care a omorat oameni numai pentru faptul ca sunt armeni".

Erevanul a anuntat vineri ca rupe relatiile cu Budapesta, desi aceasta a declarat ca a respectat toate prevederile internationale in materie si ca primise asigurari din partea Azerbaidjanului ca ofiterul isi va ispasi restul pedepsei in tara sa.

Erevan si Baku isi disputa de multi ani controlul asupra enclavei armene Nagorno-Karabah, alipita la Azerbaidjan in epoca sovietica. Regiunea si-a proclamat independenta, nerecunoscuta de comunitatea internationala, la capatul unui razboi care a provocat 30.000 de morti si sute de mii de refugiati, intre 1988 si 1994. In pofida armistitiului semnat in 1994, Armenia si Azerbaidjan nu au reusit sa se puna de acord asupra statutului regiunii.

Sursa: Antena3.ro

Zeci de balene au esuat pe cateva plaje din Scotia si Florida... Rudele romanilor raniti au plecat spre spitalele din Franta ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x