Antena Căutare

Alex Velea şi Mario Fresh, peripeții uriașe și emoții la foc continuu, în sezonul 3 Asia Express!

Sezonul 3 din Asia Express, cel mai dur reality show care va fi difuzat de Antena 1 în primăvara anului viitor, este un adevărat tur de forță fizică și psihică pentru cele nouă perechi de vedete care au ales să plece pe Drumul Comorilor!

Probele la care sunt supuşi concurenţii le pun ca încercare condiţia fizică şi adaptabilitatea. Pentru Alex Velea şi Mario Fresh, a însemnat şi o cursă a emoţiilor, în momentul în care au întâlnit nişte copii sărmani.

Drumul Comorilor nu este nici pe departe o plimbare prin grădinile Asiei, aşa cum ar putea crede unii. Pentru Alex Velea şi partenerul său de competiţie, Mario Fresh, experienţa Asia Express este o permanentă luptă: cu ceilalţi concurenţi, cu lipsurile, dar şi cu mentalităţile localnicilor.

AVENTURI URIAȘE ÎN SEZONUL 3 AL EMISIUNII ASIA EXPRESS

Cei doi artişti luptă pentru marele premiu, dar drumul lor spre linia de final este presărat cu multe probe extrem de solicitante.

Cursa prin Filipine i-a accentuat lui Alex Velea sensibilitatea, cel puţin atunci când vine vorba de copii. În fiecare casă în care a ajuns, unde se aflau copii, Alex și-a petrecut seară jucându-se cu ei, cântându-le sau învățându-i diverse lucruri. Alături de Mario Fresh a făcut adevărate spectacole pentru cei mici.

La jumătatea lunii octombrie, 9 perechi de vedete au plecat pe Drumul Comorilor, prin Filipine șI Taiwan. Chef Sorin Bontea și Răzvan Fodor, Speak și iubita lui, Nico și fiica ei, Adda și soțul ei, Florin Ristei și fratele lui, Maria Buză și Lia Bugnar, Alina Ceușan și Carmen Grebenișan, Alex Abagiu și prietenul lui cel mai bun, Alex Velea și Mario Fresh sunt cei care luptă anul acesta pentru premiul de 30.000 de Euro și pentru mult râvnitul titlu de câștigator Asia Express, cel mai dur reality show din România.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x