Antena Căutare

Alex Velea, în lacrimi, în „Asia Express”! A cântat cu Mario Fresh, ca să ofere bucurie. „Mi s-a pus un nod în gât” - Video

Alex Velea a vărsat lacrimi în „Asia Express”, sezonul 3, episodul 7, în ultima misiune din cursa pentru ultima șansă, când a ajuns în situația de le a oferi ajutor unor oameni sărmani, alături de coehipierul său, Mario Fresh.

Mai întâi, Alex Velea și Mario Fresh au ajuns să ajute la teme un băiețel la teme, pentru că în familia lui, copilul nu are de la cine să primească ajutor la lecțiile lui.

„N-am văzut în viața mea de când m-a făcut mama așa ceva. Alea, de fapt, nu sunt condiții. Doar supraviețuiesc. Nu știu cum au puterea să zâmbească. Nici nu știam ce să le spun”, a spus Alex Velea.

„Mi-am adus aminte de copiii mei. M-am gândit ce norocoși sunt că s-au născut într-o familie așa. Ne-am dori ca viitorul lor să fie unul frumos. M-am bucurat că ne-am născut în altă parte a lumii și că Dumnezeu ne-a oferit ce ne-a oferit. A fost cea mai grea, cea mai emoționantă misiune de la Asia Express de până acum. Cea care m-a dărâmat sufletește. N-am putut să fac mai mult de atât. Cu o floare nu se poate face primăvară. Atât am putut noi să facem”, a mai spus Alex Velea.

Apoi, Alex Velea și Mario Fresh au ajuns la o bătrână care tocmai suferise o operație pe cord.

„A dat o femeie o perdea la o parte, ca la o cămară în care ținem gemul – acolo era un om. Bătrâna avea mâna în ghips. Privirea îi era încețoșată. Nici un animal nu poate trăi așa. Era un fel de coteț. Noi empatizăm foarte ușor cu cei din jur și cu cei care suferă”, a spus Alex Velea.

Alex Velea au asamblat un scaun cu rotile pentru bătrână și i-au cântat acesteia și fiicei ei, pentru a-i oferi un moment de bucurie.

„Am învățat o lecție de viață – să apreciem mai mult ce avem”, a mai spus Alex Velea.

Urmăriți clipurile de mai sus din „Asia Express”, sezonul 3.

Concurenţii de la ultima șansă, puși în dificultate cu rugăciuni și lumânări! „Am simțit că-mi plesnește capul!”. Video... Alex Abagiu a izbucnit în plâns, în „Asia Express”, sezonul 3! „A fost cel mai șocant moment! Stop joc!” – Video...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x