Antena Căutare

Au doborât toate recordurile! În doar 12 ore au plantat 66 de milioane de copaci, un pas uriaş în lupta contra poluării!

India a dat dovadă de o solidaritate fantastică în lupta contra poluării. Dacă în 2016 au stabilit un record plantând 49,3 milioane de copaci în doar 24 de ore, acum şi-au doborât propria reuşită plantând 66 de milioane de copaci în doar 12 ore şi au ajuns în atenţia celor de la Cartea Recordurilor, urmând cel mai probabil ca reuşita să fie însemnată.

India are ca ţintă mărirea arealului împădurit cu până la 95 de milioane de hectare, faţă de 20 de milioane cât este în prezent, până în 2030. Din păcate ţara din sud-estul Asiei este astăzi unul dintre cei mai mari poluatori cu dioxid de carbon din lume. Ţara a devenit unul dintre statele cu cea mai scăzută calitate a aerului în zonele urbane, unul dintre factori fiind sistemele de încălzire bazate pe arderea intensă de cărbune şi arderea de combustibili fosili în exces pentru mijloacele de transport, atât personale cât şi cele în comun.

La campania de împădurire au luat parte aproximativ 1,5 milioane de oameni, iar puieţii au fost plasaţi de-a lungul răului Narmada, în zona regiunii Madhya Pradesh.

Sursa: iflscience.com

GALERIE FOTO: „Şcoala Regilor” pentru care părinţii plătesc o avere! Uite cum arată viaţa copiilor în cea mai scumpă şco... Misterele lumii se dezvăluie! Horoscopul egiptean îți arată ce fel de persoană ești și ce te așteaptă în viață!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x