Antena Căutare

Avem nevoie de doi litri de apă pe zi, mit sau realitate?

Pentru că ni s-a tot spus că avem nevoie de doi litri de apă pe zi, pentru o bună funcționare a organismului, aflăm de la specialiști dacă acest sfat este mit sau realitate.

Avem nevoie de doi litri de apă pe zi, mit sau realitate?
Medicul nutriționist Damian Ștefan ne lămurește dacă este mit sau realitate faptul că avem nevoie de doi litri de apă

În direct, la Neatza cu Răzvan și Dani, intervievat de Adina Lăcătușu, medicul nutriționist Damian Ștefan ne lămurește dacă este mit sau realitate faptul că avem nevoie de doi litri de apă pe zi, așa cum am auzit de cele mai multe ori.

Specialiștii susțin că un adult trebuie să bea în jur de doi litri de apă pe zi pentru o bună funcționare a corpului, mai ales a creierului.

Este și adevărat, dar și fals faptul că trebuie să bem doi litri de apă pe zi. Aceasta este de fapt o valoare medie de la care se pleacă pentru a calcula necesarul zilnic de apă.

Necesarul zilnic de apă este recomandat în funcție de foarte mulți factori. Acesta diferă de la o persoană la alta în funcție de vârstă, de greutate, de activitatea zilnică, dar și de temperatura ambientală.

În anotimpurile călduroase consumăm mai multă apă pe zi, pentru că organismul nostru elimină multă apă pentru a se răcori.

Există anumite calcule care spun că trebuie să consumăm apă în funcție de kilogramele pe care le avem. Un astfel de calcul ar fi de 35-50 ml/kg corp.

De asemeni se demontează și mitul că dacă bem apă scădem în greutate.

De fapt, apa este necesară în orice dietă, indiferent că vrem să slăbim, sau să creștem în greutate. Mecanismele interne care se produc în organism necesită și apă. Dacă nu consumăm apă suficientă, organismul nu fa putea funcționa la parametri optimi.

A bea mai multă apă atunci când ținem diete de slăbit nu echivalează cu a pierde mai multe kilograme, întrucât apa nu ține și de oame, fiind lipsită de calorii și energie. În schimb, putem consuma diverse supe care conțin mai puține calorii, dar ne oferă energie.

În schimb, este benefic să bem dimineața câte un pahar de apă la temperatura camerei, pentru că ne va ajuta cu hidratatrea pe parcursul zilei.

Pentru a afla mai multe detalii de la medicul nutriționist Damian Ștefan dacă avem nevoie de doi litri de apă pe zi, mit sau realitate, accesați materialul video de mai sus!

Horoscopul zilei 24 noiembrie 2020. Balanțele primesc ajutor din partea cuiva drag azi, află ce se întâmplă cu Capricorn... Prognoza meteo 24 noiembrie 2020. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 13 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Mihail Pautov
Hello Chef sezonul 7, 13 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Mihail Pautov Sambata, 13.04.2024, 15:30
Citește și
Ultimele știri
x