Antena Căutare

Avertisment NASA! Un asteroid se apropie de Pământ

Sistem de monitorizare al NASA a detectat un asteroid care se află în apropierea Pământului, însă nu reprezintă un pericol pentru planeta noastră.

Sistem de monitorizare al NASA a detectat un asteroid care se află în apropierea Pământului, însă nu reprezintă un pericol pentru planeta noastră.

Asteroidul, care a fost identificat cu ajutorul unui telescop, în Hawaii, a fost denumit, oficial, 2016 UR36. Însă, după doar câteva ore, s-a estimat că acesta nu va lovi pământul.

"Atunci când un telescop identifică un obiect în mişcare, acela este văzut doar ca un punct instabil. Nu poţi avea informaţii cu privire la distanţa acestuia faţă de Pământ, dar în momentul în care mai multe asemenea aparate urmăresc acel obiect, se obţin mult mai multe informaţii", explică astronomul Paul Chodas, potrivit descopera.ro.

În prezent, astronomii deţin o listă de 655 de astfel de elemente ce se află în apropierea Pamântului, considerate capabile de distrugeri substanţiale.

O bunică de 86 de ani a făcut senzație cu rochia de mireasă pe care și-a realizat-o singură! Arată de-a dreptul demenția... Horoscopul a ales! Aceasta este cea mai nebună zodie dintre toate! De la agonie la extaz, chiar le are pe toate!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x