Antena Căutare

Banca Mondială şi Guvernul României au stabilit! Ce sprijin financiar ne va fi acordat în cazul unor CALAMITĂȚI naturale

România va primi un sprijin financiar în valoare de până la 400 de milioane de euro de la Banca Mondială, în cazul unor calamităţi naturale, potrivit unui acord stabilit de instituția financiară și Guvernul României.

România va primi un sprijin financiar în valoare de până la 400 de milioane de euro de la Banca Mondială, în cazul unor calamităţi naturale, potrivit unui acord stabilit de instituția financiară și Guvernul României.

Anunțul a fost făcut, miercuri, de Tatiana Proskuryakova, manager de ţară pentru România şi Ungaria al Băncii Mondiale, într-o întâlnire cu presa la Bucureşti.

„Am convenit deja termenii acordului, iar România respectă condiţiile impuse de Banca Mondială. Vom propune acordul spre aprobare board-ului Băncii Mondiale la finele acestei luni. Vom pune aceşti bani deoparte, iar, în cazul unui dezastru, finanţarea va fi accesibilă imediat, la maximum 24 de ore. Este un lucru foarte important pentru România", a spus ea, potrivit Agerpres.

Potrivit oficialului Băncii Mondiale, România are o problemă foarte mare legată de infrastructură, în caz de dezastre puternice, precum cutremurele.

Ea a amintit că multe clădiri au bulină roşie, inclusiv cele care găzduiesc serviciile de urgenţă.

„Este şi cazul clădirii care găzduieşte Crucea Roşie, care va cădea la un cutremur. Apoi hangarul unde stau elicopterele care ar trebui să intervină de urgenţă şi care a costat milioane de euro, la fel are bulină roşie şi se va prăbuşi odată cu elicopterele. Astfel că prima operaţiune este să reparăm cel puţin infrastructura pentru ajutoarele de urgenţă", a adăugat Proskuryakova.

Industria transportului aerian de persoane este în PERICOL. Ce o amenință... Anunț apocaliptic pentru zeci de mii de români! Vine ANAF-ul! Ce se va întâmpla în următoarele săptămâni!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 20 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Alexandra Ungureanu
Hello Chef sezonul 7, 20 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Alexandra Ungureanu Sambata, 20.04.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x