Antena Căutare

Banii din taxe și impozite ajung în buzunarul studenților! Primarul sectorului 5 a făcut anunțul

Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, promite o adevărată revoluție în domeniul colectării taxelor și impozitelor la nivel de sector. „O parte însemnată va fi alocată burselor de studii, fiecare dintre studenții care locuiesc în această parte a Bucureștiului urmând a beneficia de bursa specială în valoare de 500 de lei”, a declarat Daniel Florea.

Banii din taxe și impozite ajung în buzunarul studenților! Primarul sectorului 5 a făcut anunțul
Daniel Florea

„Mai bine de 80% din procedurile de plată a taxelor și impozitelor, colectate la nivel de sector prin Direcția de Impozite și Taxe Locale (DITL) Sector 5, se va face, într-un viitor apropiat, cu preponderență online, targetul propus fiind eliminarea birocrației care produce haos, nervi și aglomerație la ghișee”, a afirmat edilul Daniel Florea, care a explicat pentru Evenimentul Zilei, și unde vor ajunge banii contribuabililor.

„Vorbim despre oportunități de a obține rapid și simplu, printr-o colectare mult mai eficientă a taxelor, bani pentru anumite sectoare extrem de importante, cum este cel al educației. Lucrăm la implementarea unui program care să permită acordarea de burse pentru studenții care locuiesc pe raza Sectorului 5”, a punctat Daniel Florea.

„Relația cu cetățenii din sector și simplificarea procedurilor de plată a taxelor și impozitelor, prin implementarea unui sistem online, ușor de accesat, este una dintre preocupările noastre prioritare. Din momentul în care am început această campanie de digitalizare, am făcut pași mari și suntem foarte aproape să ne realizăm obiectivele. Este motivul pentru care, într-un top al celor mai eficiente instituții din țară în privința modului facil și rapid în care sunt colectați banii, conducem detașat”, consideră edilul Daniel Florea.

Venituri proprii direcționate spre studenți

„Nu vom rămâne în istorie pentru cât de multe panseluțe am plantat, ci pentru faptul că avem copii în siguranță, elevi care învață bine, părinți mulțumiți și o infrastructură educațională care ne va permite să și folosim mintea, cunoștințele și entuziasmul copiilor atunci când vor crește tot în beneficiul comunității. Proiectele educaționale în care suntem implicați îi iau în calcul și pe studenți, viitorii profesioniști de mâine. Într-un viitor apropiat, vom direcționa o parte importantă din veniturile proprii ale Primăriei, obținute din colectarea taxelor și impozitelor, pentru a aduce cât mai mulți studenți în sectorul nostru și a-i implica în dezvoltarea lui”, a mărturisit edilul care îi sunt planurile de viitor.

Proiectul de care vorbește Daniel Florea are în vedere acordarea unui număr de 500 de burse, în valoare fiecare de câte 500 de lei, pentru tot atâți studenți care locuiesc în Sectorul 5.

Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, a dezvăluit și unde ajung banii proveniți de la contribuabilii din sector. „În momentul de față, colectarea de impozite și taxe la nivelul Primăriei Sector 5 asigură aproape 25 la sută din bugetul local al primăriei. Este un capital foarte important pe care îl folosim, exclusiv, în interesul cetățenilor pentru că, și trebuie spus acest lucru, banii rezultați din plata de către contribuabili a taxelor și impozitelor merg într-o singură direcție; cea a programelor pe care le-am implentat în premieră absolută la nivel de România. Suntem pionieri în mai multe domenii. Iar unul dintre ele, căruia i-am acordat o importanță specială, se referă la dezvoltarea infrastructurii educaționale. Când am venit la conducerea instituției și am vorbit prima oară de intenția de a consolida sistemul educațional la nivelul sectorului, mi s-a răspuns că a construi pe educație în sectorul cinci este ca și cum ai construi pe nisip. Am demonstrat că nu e deloc așa”, a mai afirmat primarul Daniel Florea.

Sursă: Capital.ro

ANAF vrea să cumpere autovehicule pentru transport câini, în valoare de 1,31 milioane lei... Anunțul făcut de fiica lui Cornel Galeș! Ce se va întâmpla cu trupul impresarului...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x