Antena Căutare

Bărbatul care a cumpărat jacheta din piele purtată de Olivia Newton-John în „Grease” i-a înapoiat-o actriţei

Bărbatul care a cumpărat la o licitaţie în luna noiembrie, cu 243.200 de dolari, jacheta din piele purtată de Olivia Newton-John în musicalul „Grease” i-a înapoiat-o actriţei.

Actriţa australiană a vândut jacheta şi alte obiecte din colecţia personală, iar o parte din câştigurile generate de licitaţie au fost donate unui centru de cercetare a cancerului, boală cu care Newton-John a fost diagnosticată prima dată în 1992.

Cumpărătorul emblematicului obiect vestimentar a rămas anonim pentru actriţă până când a decis să îl înapoieze.

„Nu ar trebui să stea în dulapul unui miliardar pentru laude la club”, a transmis el într-o înregistrare video în care faţa îi este blurată.

Emoţionată, Newton-John, în vârstă de 71 de ani, l-a îmbrăţişat şi a spus: „Este cel mai generos lucrur făcut pentru mine. Sunt atât de recunoscătoare şi sunt fără cuvinte”.

Olivia Newton-John a purtat jacheta în scena de final a lungmetrajului din 1978, în care a jucat alături de John Travolta.

În licitaţia de la finalul toamnei, au fost strânşi aproximativ 2,4 milioane de dolari.

Recent, Newton-John a urmat tratament pentru cancer la sân în stadiul 4. În 2012, ea a inaugurat Olivia Newton-John Cancer Wellness & Research Centre în apropiere de Melbourne.

Olivia Newton-John s-a născut pe 26 septembrie 1948, în Cambridge (Anglia). Când avea vârsta de 5 ani, familia ei s-a mutat în Australia. A debutat discografic în 1971, cu „If Not for You”. De atunci, a lansat numeroase single-uri care au ajuns pe primul loc în topurile internaţionale. Discografia ei cuprinde 28 de albume de studio, cel mai recent fiind „Friends for Christmas”, apărut în 2016. A devenit cunoscută la nivel mondial graţie rolului din musicalul „Grease” (1978), care i-a adus o nominalizare la Globurile de Aur. A jucat în peste 20 de producţii cinematografice şi de televiziune, între ele numărându-se „Xanadu” (1980), „It's My Party” (1996) şi „A Few Best Men” (2011).

Sursa : news.ro

Lidia Buble, interviu despre cele mai grele momente: "M-am trezit într-un oraș atât de mare, singură."... Cornel Galeș ajunge lângă "zânica lui"! Ce a scris Viviana pe coroana de flori depusă lângă sicriul adus în ța...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x