Antena Căutare

Bilanțul coșmarului alb! Lista actualizată a școlilor închise marți și miercuri

Meteorologii iau în calcul posibilitatea extinderii atenţionărilor de ger pentru toată ţara, având în vedere că valul de frig se va menţine, iar temperaturile vor coborî până la -22 de grade Celsius în dimineaţa de joi, a anunţat luni directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.

Meteorologii iau în calcul posibilitatea extinderii atenţionărilor de ger pentru toată ţara, având în vedere că valul de frig se va menţine, iar temperaturile vor coborî până la -22 de grade Celsius în dimineaţa de joi, a anunţat luni directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.

Potrivit meteorologului, valul de frig se va menţine până la finalul săptămânii în Moldova, Dobrogea şi Muntenia, inclusiv în Bucureşti, unde temperaturile minime vor fi de -18 grade.

Şcolile din Bucureşti şi din judeţele Ilfov, Giurgiu, Dolj, Teleorman şi Constanţa sunt închise luni şi marţi, în timp ce în judeţele Brăila şi Olt cursurile vor fi suspendate si miercuri.

Luni seară, sunt închise cinci drumuri naţionale şi Autostrada Soarelui, în timp ce 58 de trenuri au fost anulate, în Gara de Nord din Capitală fiind întârzieri de până la 85 de minute.

ANM: Luăm în calcul posibilitatea extinderii avertizării de frig până în 2 martie

"În continuare, nopţile, dimineţile, chiar şi pe parcursul zilelor, temperaturile vor fi deosebit de scăzute”, a declarat directorul ANM Elena Mateescu, la Comandamentul de iarnă pentru gestionarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase convocat luni la Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Potrivit meteorologului, în dimineaţa de marţi şi în dimineaţa de miercuri vor fi înregistrate temperaturi între -21 şi cel mult -11 grade Celsius în toată ţara. Valul de frig se va menţine până la sfâşitul săptămânii, urmând ca temperaturile să coboare până la -22 de grade în dimineţile de joi şi vineri.

În Capitală, vor fi în jur de -18 grade Celsius.

"Luăm în considerare posibilitatea ca miercuri dimineaţă să prelungim avertizarea pentru valul de frig persistent inclunzând şi 2 martie, pentru că şi pe parcursul nopţii de miercuri spre joi şi joi spre vineri ne aşteptăm ca valul de frig să continue în Moldova, Dobrogea şi Muntenia”, a spus Elena Mateescu.

Capitala şi 12 judeţe din sudul şi estul ţării sunt, de luni dimineaţă, sub atenţionare cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol.

RATB explică: pe unde vor circula CĂLĂTORII care iau TRAMVAIUL 41... Veste proastă! Tramvaiul 41 a fost deviat de pe traseul normal. Pe ce rută vor putea circula călătorii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x