Antena Căutare

Blue Air transferă zborurile de pe aeroportul din Bacău, în perioada 15 august – 30 septembrie

Compania aeriană Blue Air a anunţat, marţi, că transferă zborurile de pe aeroportul din Bacău, în perioada 15 august – 30 septembrie, în urma închiderii pistei aeroportului.

”În urma informării primite de la Administratia aeroportului Internaţional Bacău, referitoare la închiderea pistei în perioada 15 august – 30 septembrie 2020 ca parte a procesului de modernizare, Blue Air a decis transferul zborurilor pe aeroporturile din regiune”, se arată în comunicat.

În acest sens, Blue Air a demarat negocierile cu acestea pentru a identifica cea mai bună variantă.

“Vrem să-i asigurăm pe toţi pasagerii noştri de faptul că zborurile nu vor fi anulate, ci doar transferate, iar noi vom asigura transportul gratuit către şi dinspre aeroporturile unde vor fi operate zborurile”, a declarat Cristian Buciu, director operaţiuni Blue Air.

Blue Air va informa, în mod activ, toţi pasagerii care au achizitionat deja bilete pentru zborurile Blue Air din şi către Aeroportul Internaţional Bacău. Pe website-ul companiei, vor fi afişate detaliile necesare cu privire la aceste zboruri.

În acest moment, pasagerii din Bacău îşi pot rezerva călătoriile către cele cincisprezece destinaţii: Atena, Birmingham, Bologna, Bruxelles, Copenhaga, Dublin, Larnaca, Liverpool, Londra, Madrid, Milano, Oslo, Roma, Stuttgart şi Torino.

Sursa : news.ro

Cifra de afaceri a Grupului TeraPlast a crescut cu 21% în 2019, la 972,6 milioane de lei. Grupul şi-a dublat activitatea... România, falită de 10.000 de euro! Statul a încălcat o parte din drepturile omului și acum este obligat la plată...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 20 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Alexandra Ungureanu
Hello Chef sezonul 7, 20 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Alexandra Ungureanu Sambata, 20.04.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x