Antena Căutare

BNR explică păstrarea dobânzii: Rata anuală a inflaţiei a scăzut în septembrie. Noile date confirmă decelerarea uşoară a PIB real

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, miercuri, că decizia privind menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an a fost luată în contextul în care rata anuală a inflaţiei a scăzut în septembrie la 3,5%, iar noile date confirmă decelerarea uşoară a PIB-ului real.

BNR a anunţat, joi, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 2,50% pe an, fiind a 11-a decizie consecutivă în acest sens.

”Rata anuală a inflaţiei IPC a scăzut în luna septembrie la 3,5 la sută, de la 3,9 la sută în luna august, revenind astfel la limita de sus a intervalului de variaţie al ţintei. Evoluţia s-a datorat în principal diminuării accentuate a dinamicii anuale a preţurilor alimentare volatile şi a celei a preţului combustibililor”, se arată în raportul BNR.

Totodată, în şedinţa de miercuri, Consiliul de administraţie al BNR a analizat şi aprobat Raportul asupra inflaţiei, ediţia noiembrie 2019, document ce încorporează cele mai recente date şi informaţii disponibile.

”Noua prognoză relevă perspectiva plasării ratei anuale a inflaţiei uşor deasupra intervalului ţintei la finele anului curent, urmată de revenirea şi menţinerea acesteia în jumătatea superioară a intervalului, până la finele orizontului prognozei, pe o traiectorie inferioară celei previzionate anterior”, se arată în comunicat.

Banca centrală atrage atenţia că noile date statistice privind creşterea economică în trimestrul II 2019 confirmă decelerarea uşoară a PIB real, la 4,4 la sută, de la 5 la sută în trimestrul anterior (variaţii anuale).

”Potrivit datelor revizuite, contribuţia consumului gospodăriilor populaţiei a rămas majoritară, fiind urmată de cea a formării brute de capital fix. În comparaţie cu versiunea anterioară, exportul net şi-a redus aportul negativ la dinamica PIB, în contextul restrângerii mai accentuate a ecartului nefavorabil dintre dinamica exporturilor de bunuri şi servicii şi cea a importurilor. Evoluţia s-a regăsit şi în temperarea ritmului anual de creştere a soldului negativ al balanţei comerciale. Dinamica anuală a deficitului de cont curent a rămas totuşi la nivelul trimestrului anterior, pe fondul deteriorării semnificative a balanţei veniturilor primare şi a celei a veniturilor secundare”, se arată în raport.

Totodată, incertitudini şi riscuri crescute la adresa perspectivei inflaţiei decurg din conduita viitoare a politicii fiscale şi a celei de venituri, mai ales în contextul calendarului electoral 2019-2020, iar nivelul şi tendinţa deficitului de cont curent rămân preocupante, potrivit BNR.

”Incertitudini sporite generează şi slăbirea tot mai evidentă a economiei zonei euro şi a celei globale, precum şi creşterea riscurilor la adresa perspectivei acestora, în contextul războiului comercial şi al Brexit. Deosebit de relevante sunt deciziile de relaxare ale politicilor monetare ale BCE şi Fed, precum şi atitudinea băncilor centrale din regiune”, se arată în comunicat.

Sursa : news.ro

Cîţu: La 10 luni, deficitul bugetar creşte peste 2,6%. Situaţia confirmă cele mai mari temeri ale noastre... Ministrul Economiei: Primăria Capitalei trebuie să fie conştientă că s-ar putea ca, luni, instanţa să declare falimentul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x