Antena Căutare

Boboteaza 2020. Ce semnifică, de fapt, Botezul Domnului și sfințirea casei în România

Boboteaza 2020. Astăzi, 6 ianuarie, credincioșii sărbătoresc Botezul Domnului sau Taina Botezului. Iată ce semnificație are, de fapt, această sărbătoare în România.

Boboteaza 2020. Ce semnifică, de fapt, Botezul Domnului și sfințirea casei în România
Ce semnifică, de fapt, Boboteaza

Boboteaza sau Botezul Domnului reprezintă ziua în care Iisus a fost botezat în apa Iordanului, chiar când acesta a împlinit 30 de ani. Boboteaza mai este cunoscută și sub numele de Teofanie, Epifanie, Descoperirea Cuvântului Întrupat sau Arătarea Domnului. Această sfântă zi este sărbătorită de toți creștinii în a șasea zi din ianuarie.

Botezul Domnului este ziua în care Iisus Hristos și-a început viața publică. Sărbătoarea reprezintă o manifestare a celor trei Persoane ale Treimii: Fiul este boteazat în Iordan de câtre Ioan, Spiritul Sfânt se coboară asupra lui Iisus în chip de porumbel, iar Tatăl din cer Îl declară ca fiind Fiul său

Sfințirea casei de Bobotează

Venirea preotului în case pentru sfințire ne arată că nu doar poporul merge spre Dumnezeu, ci și Dumnezeu vine spre oameni.

Când face sfințirea apei, preotul se roagă că: "apa această să se sfințească cu puterea, cu lucrarea și cu pogorârea Sfântului Duh", "pentru că să se pogoare peste ea lucrarea cea curățitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru că să fie tămăduitoare sufletelor și trupurilor și izgonitoare a toată puterea cea potrivnica" și pentru că "prin gustarea și stropirea cu apa sfințită să ne trimită Dumnezeu binecuvântarea Să, care spăla întinăciunea patimilor".

Biserica spune că prin prezența tainică a lui Dumnezeu în casele creștine se aprinde focul dragostei în inima creștinilor, iar acest foc se întreține prin mers cât mai des la slujbele din biserică.

Citește și: Boboteaza 2020. Rugăciunea pe care trebuie să o rostești în această zi pentru ocrotirea familiei

Taina Sfântului Botez

Taina Botezului reprezintă ritualul creștin prin intermediul căruia un mic prunc intră în comunitatea creștină. Botezul este una dintre cele șapte taine. Nu există o zi anume în care se săvârșește botezul unui prunc. Acesta se săvârșește, de obicei, la opt zile după nașterea bebelușului sau în oricare altă zi de sărbătoare, după Sfânta Liturghie.

Pentru botez, bebelușul are nevoie de nași. Aceștia trebuie să fie creștin-ortodocși. Nașul este dator să se îngrijească de viața religioasă a finului său. El trebuie să îi fie îndrumător și învățător în cele sufletești, încercând să facă din el un bun credincios. Prima parte a slujbei botezului este sfințirea apei pentru botez. Apoi preotul îl unge pe cel ce urmează a fi botezat cu untdelemn pe frunte, piept, la mâini și la picioare.

A treia parte a slujbei botezului este însăși săvârșirea Tainei. Astfel, preotul afundă pruncul în apa sfințită din cristelniță. Prin botez, micuțului i se spală păcatele, devenind părtaș morții și învierii lui Iisus Hristos. Astfel, pruncul intră într-o viață nouă.

Citește și: Pregătiri pentru Bobotează! Obiceiurile româneşti, vechi de mai bine de o sută de ani, se schimbă

Boboteaza 2020. Rugăciunea pe care trebuie să o rostești în această zi pentru ocrotirea familiei... Sfântul Ion: Ce NU ai voi să faci pe 7 ianuarie. Tradiții, obiceiuri și superstiții...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x