Antena Căutare

RADET a intrat în faliment, dar bucureștenii nu vor rămâne fără căldură și fără apă caldă. Ministrul Economiei: ”Sunt doar probleme de ordin juridic!”

RADET a intrat, luni, în procedură de faliment, însă bucureștenii nu vor rămâne fără căldură și fără apă caldă, potrivit ministrului Economiei și Energiei, Virgil Popescu. 

RADET a intrat în faliment, dar bucureștenii nu vor rămâne fără căldură și fără apă caldă. Ministrul Economiei: ”Sunt doar probleme de ordin juridic!”
Bucureștenii nu vor rămâne fără căldură și fără apă caldă după falimentul RADET

Acesta a declarat că nu există niciun risc ca locuitorii Capitalei să rămână fără căldură și fără apă caldă și i-a chemat de urgență pe responsabilii în sectorul energiei termice la o şedinţă, la minister, de îndată ce a aflat vestea intrării definitive în faliment a RADET.

"I-am chemat acum la sediul Ministerul Economiei pe secretarul de stat de la Energie, pe directorul general al Elcen, pe administratorul Elcen - sunt pe drum - să vedem ce soluţie rapidă vom găsi. Trebuie să discutăm şi cu primăria. Trebuie găsită o soluţie să nu se întâmple nicio problemă în alimentarea cu energie termică a populaţiei", a spus Popescu.

Potrivit acestuia, Primăria Capitalei trebuie să găsească o soluţie prin ce companie sau prin ce serviciu să preia energia termică.

RADET a intrat în faliment! Ce se întâmplă cu agentul termic furnizat românilor

"Dar o s-o găsim împreună, nu cred că vom avea diferenţe de opinie pe acest aspect. De-asta i-am chemat pe toţi, pe Elcen, să propunem o soluţie în cazul în care se întârzie cu o propunere din partea primăriei", a continuat ministrul.

Întrebat dacă există vreun risc ca bucureştenii să rămână fără căldură, el a răspuns: "Nu, nu! Problemele sunt doar de ordin juridic".

"Trebuie să găsim formula cea mai bună. Credeţi-mă că sunt încălzit cu problema încălzirii. Şi la Drobeta Turnu Severin am găsit soluţia juridică să rezolvăm problema. Vom găsi soluţia juridică, evident, în colaborare cu primăria", a adăugat el, potrivit Agerpres.

Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice București, în faliment

Curtea de Apel Bucureşti a hotărât luni ca Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Bucureşti (RADET) să intre în faliment, decizia fiind definitivă.

Judecătorii de la CAB au respins apelurile făcute în proces, fiind menţinută decizia luată în aprilie 2019 de Tribunalul Bucureşti, prin care a fost declarat falimentul RADET.

Anunt RADET! Încep probele de încălzire. Când vor avea bucureștenii căldură și cine are deja

“Indiferent de sentința de astăzi (luni, n.r.), bucureștenii vor avea în continuare apă caldă și căldură. Am luat măsuri din timp pentru a putea garanta continuitatea agentului termic în Capitală. Fac precizarea că o eventuală lichidare a RADET nu înseamnă dispariția sistemului de termoficare, pentru că activitatea Regiei va fi preluată de Compania Municipală Termoenergetica. Reamintesc bucureștenilor că am preluat RADET, în 2016, în insolvență de facto, și că am solicitat în repetate rânduri acordul consilierilor generali pentru o soluție de reorganizare a activității acestei regii, însă abia în luna februarie, în acest an, a fost acceptată soluția înființării Companiei Municipale Termoenergetica”, a declarat primarul general Gabriela Firea, printr-un comunicat de presă.

Credincioşii îl sărbătoresc pe Sfântul Martin. Semnificațiile sărbătorii de dinainte de Crăciun pentru catolici și prote... Elcen: Deschiderea procedurii de faliment a RADET nu va determina sistarea furnizării energiei termice de către Elcen, c...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x