Antena Căutare

Ca să scape de închisoare, un condamnat din Bacău s-a ascuns într-un „mormânt”! Cum l-au găsit polițiștii

Ca să scape de închisoare, un bărbat din Bacău s-a ascuns într-un „mormânt”. Groapa săpată de condamnat era acoperită cu scânduri și gunoi.

Ca să scape de închisoare, un bărbat din Bacău s-a ascuns într-un „mormânt”. Groapa săpată de condamnat era acoperită cu scânduri și gunoi.

Poliţiştii l-au prins, sâmbătă, pe un bărbat de 38 de ani, condamnat la 4 ani şi 10 luni pentru tulburarea liniştii publice, care se ascundea într-o groapă acoperită cu scânduri şi gunoi, în oraşul Buhuşi, judeţul Bacău.

„Sâmbătă, 18 mai a.c., în urma efectuării unei ample acţiuni informativ-operative, poliţiştii băcăuani de investigaţii criminale au descins în cartierul Orbic din oraşul Buhuşi, unde au depistat un bărbat, de 38 ani, din oraşul Buhuşi, care se afla ascuns într-o groapă acoperită cu scânduri şi gunoi”, au transmis reprezentanţii IPJ Bacău.

Judecătoria Buhuşi a emis, pe numele său, un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, prin care a fost condamnat la 4 ani şi 10 luni de închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice.

Bărbatul a fost încarcerat la Penitenciarul Bacău.

Acţiunea de prindere a celui în cauză a beneficiat de sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Operaţiuni Speciale precum şi al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău.

Mărturiile cutremurătoare ale unei supraviețuitoare a atacului de la London Bridge: „Am crezut că se pregăteau să mă dec... Un polițist a bătut un șofer de autobuz! După o singură lovitură, bărbatul a căzut ca secerat - Video...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x