Antena Căutare

Bucureștenii nu respectă nicio regulă la metrou. Imagini uimitoare surprinze astăzi, pe cea mai circulată magistrală

Intrarea în starea alertă i-a relaxat prea mult pe unii dintre bucureşteni. Cel puţin asta arată imaginile suprinse, astăzi, la metrou. Călătorii nu au respectat distanţarea socială şi au stat pe scaune unul lângă altul. Nu au lăsat câte un scaun liber între ei, aşa cum prevăd regulile.

Secvenţele au fost filmate pe magistrala Berceni-Pipera, la ora şapte dimineaţa. Ca să prevină supra-aglomerarea, la gurile de metrou poliţiştii şi jandarmii fac filtre, iar garniturile sunt dezinfectate zilnic.

Cât va costa o bere la terasă, pe starea de alertă. Ce măsuri vor lua patronii pentru a recupera din pierderi

În difuzoare sunt transmise mesaje prin care oamenii sunt îndemnaţi să respecte regulile şi să păstreze distanţa de siguranţă.

Măștile au devenit obligatorii în mijloacele de transport

De vineri, nu am mai putut intra în mijloacele de transport în comun şi în spaţiile publice închise fără mască de protecţie! Iar în magazine, e obligatoriu să ni se ia temperatura corporala. Sunt două reguli simple, pe care nu ar trebui să avem probleme în a le respecta. Cu toate acestea, există şi oameni care sunt indignaţi atunci când un paznic de magazin încearcă să folosească termoscannerul.

Alertă! Focar de Covid-19 într-o piaţă din Târgu-Jiu, după ce o femeie care vindea brânză s-a infectat... Val de scumpiri: Cât va ajunge să coste o bere la terasă? Ce măsuri vor lua patronii pentru a recupera din pierderi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x