Antena Căutare

Calendar ortodox 20 august. Ce sărbătoresc astăzi creștinii

Potrivit calendar ortodox 2019, astăzi credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Proroc Samuel, ultimul judecător al evreilor. Citește rugăciunea către Sf Samuel pentru iertarea păcatelor.

Potrivit calendar ortodox 2019, astăzi credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Proroc Samuel, ultimul judecător al evreilor. Citește rugăciunea către Sf Samuel pentru iertarea păcatelor.

Sfântul Proroc Samuel a trăit înainte cu 1000 de ani de venirea Mântuitorului pe pământ. Acesta a fost fiul lui Elcana și al prorociței Ana și s-a născut în perioada în care judecătoruii conduceau poporul, el fiinnd ultimul judecător al vremii.

Deoarece a venit pe lume în urma multor rugăciuni, mama s-a la dus la vârsta de trei anu la templul Domnului. Samuel a descoperit la vârsta de 12 ani pedepsele ce aveau să de abată asupra marelui preot Eli din pricina desfrâului fiilor săi. Astfel că filistinii i-au robit pe israeliți și i-au ucis pe fiii lui Eli, luând cu ei Chivotul Legii.

Vreme de 20 de ani, poporul lui Israel a rămas rob la filisteni. După această perioadă, Dumnezeu l-a trimis pe Samuel înaintea poporului că să îi predice pocăința. Poporul s-a pocăit, a lepădat idolii filistenilor și au început a umblă în căile Domnului, recunoscând în Samuel pe prorocul, preotul și judecătorul lui Dumnezeu. Cu ajutorul conducătorului Samuel, Israel a biruit.

La bătrânețe, lui Samuel i s-a cerutsă pună un rege în locul lui, dar acesta va încerca muyltă vreme să-și convingă poporul că Dumnezeu le e regele adevărat. Deși refuză o vreme să facă acest lucru, îl va unge rege pe Saul după o descoperire dumnezeiască. Din cauza unor fapte păcătoase, Samuel povățuit de Dumnezeu, îl va unge rege pe David.

Citește și: Calendar ortodox 2019. Când începe Anul Nou bisericesc și ce trebuie să știi

Troparul Sfântului Proroc Samuel: „Prăznuind pomenirea prorocului Tău Samuel, Doamne, printr-insul Te rugăm, mântuiește sufletele noastre.”

Calendar ortodox 20 august 2019. Tot în această zi se mai afce cinstirea:

-Sfântului Nou Mucenic Teoharis;
-Sfinților treizeci și șapte de mucenici, care au mărturisit în Vizia Traciei;
-Sfinților Mucenici Sever și Memnon Chendirionul;
-Sfântului Mucenic Luchie, sfetnicul;
-Sfinților Mucenici Iliodor și Sodă.

Rugăciunea către Sfântul Proroc Samuel

"A prorocului Tău Samuel pomenire, Doamne, prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre. Cel ce eşti odrasla celei sterpe, Înţelepte Proroc Samuel, învredniceşte sufletul meu cel sterp să odrăslească bună rodirea bunătăţilor, prin rugăciunile tale; ca să laud cu sfinţite cântări purtătoare de lumină prăznuirea ta.

Cel ce a rupt pântecele Sarei de demult, rugăciunea Anei arătat a împlinit-o şi pe cea neroditoare, de roadă umplând-o cu darul, bine te-a voit pe tine, Sfinte Prorocule Samuel, ca o stea a răsări dintr-însa. Crescând cu sfinţenie sufletul tău, preafericite, în Dumnezeiescul veşmânt ai strălucit cu Razele Duhului cele Tainice, învăţându-te toată taina, de Dumnezeu cugetătorule şi ca un înger ai slujit lui Dumnezeu Atotţiitorului.

Cel Ce este ca un Fiu împreună cu Tatăl mai înainte de veci, mai pe urmă, Întrupându-Se cu adevărat, S-a făcut Fiu al tău, Preacurată, prin credinţă, făcând fii lui Dumnezeu, pe toţi cei robiţi de cumplitul luptător. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin".

Calendar ortodox 19 august 2019. Ce sfânt mare cinstim astăzi... Calendar ortodox 21 august 2019. Ce sfinți mari sărbătorim...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 13 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Mihail Pautov
Hello Chef sezonul 7, 13 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Mihail Pautov Sambata, 13.04.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x