Antena Căutare

Calendar ortodox 6 august. Schimbarea la Față a Domnului, cruce roșie

Schimbarea la Față a Domnului 2019. Anual credincioșii ortodocși cinstesc Schimbarea la Față lui Iisus Hristos pe data de 6 august. Minunea s-a arătat în fața apostolilor, aflaţi pe muntele Tabor, pentru a se convinge că Iisus este fiul lui Dumnezeu.

Schimbarea la Față a Domnului 2019. Anual credincioșii ortodocși cinstesc Schimbarea la Față lui Iisus Hristos pe data de 6 august. Minunea s-a arătat în fața apostolilor, aflaţi pe muntele Tabor, pentru a se convinge că Iisus este fiul lui Dumnezeu.

Minunea a avu loc cu câteva zile înainte de patimile Mântuitorului, în anul 33 de la nașterea Sa. Schimbarea la față ne arată că Hristos a fost cu adevărat Fiul lui Dumenezeu: "Hristos Se schimbă la Față, nu luând ceea ce nu era, nici preschimbându-Se în ce nu era, ci arătând ucenicilor ceea ce era, deschizându-le lor ochii și făcându-i din orbi văzători".

Se spune că pe muntele Taborului, trupul Mântuitorului a fost străbătot de o lumină incredibilă. Astfel, aproape toți comentatorii Evangheliei sunt de acord că Schimbarea la Față a Domnului anticipează învierea Lui, iar învierea Să o prefigurează pe a noastră.

Calendar ortodox 6 august. Sărbătoarea Schimbarea la Față a Domnului datează de la începutul secolului al IV-lea, atunci când Sfânta Împărăteasă Elena a zidit o biserică pe mintele Tabor. În documente, sărbătoarea începe să fie menționată din prima jumătate a secolului al V-lea, iar mai târziu s-a generalizat odată cu hotărârea luată de Papa Calist III. Potrivit tradiției, icoana Schimbării la Față este prima icoană pe care un iconar trebuie să o realizeze.

Schimbarea la Față a Domnului 2019. Tradiții și superstiții

  1. În popor se spune că această zi este una de hotar între vară și tomnă.
  2. Este bine ca până la această dată, oamenii să termine de cosit și adunat fânul.
  3. În această zi nu e bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de cineva, că așa vei fi tot anul, până la următoarea sărbătoare.
  4. Se spune că cei care nu ţin această sărbătoare vor fi uscaţi şi gălbejiţi ca florile care de acum încep să se veştejească. Cine spală haine în această zi va fi năpădit de păduchi şi ploşniţe.
  5. Fetele sunt sfătuite să nu se pieptene în această zi, pentru că nu le mai crește părul, așa cum nu mai crește nici iarbă.
  6. Femeile însărcinate, dacă vor posti în această zi, vor avea parte de o naştere uşoară şi de copii sănătoşi.
  7. Nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să fi certat deoarece aşa vei fi tot anul
  8. Este bine de evitat călătoriile deoarece se spune că vă veţi rătăci.
  9. Persoanele care au dureri de ochi, sau nu vâd foarte bine, sunt sfătuite să privească zborul berzelor, atfel problemele lor se vor ameliora.
  10. Oamenii care se roagă în această zi să scape de o patimă sigur vor fi vindecaţi;
  11. Dacă în Ziua Schimbării la Faţă vremea este însorită şi plăcută, toamnă va fi una roditoare şi îmbelşugată.În schimb, dacă plouă, toamna va fi una mohorâta

Citește și:

Ce trebuie să faci ca să-ți meargă bine tot anul! Schimbarea la Față a Domnului, ziua în care se deschid Cerurile

Calendar ortodox august 2019. Cele mai importante sărbători și rugăciuni din luna lui Gustar

Calendar ortodox 5 august. Sărbătoare importantă pentru ortodocșii din România, cruce albastră... Schimbarea la Față a Domnului 2019. Rugăciune pentru îndeplinirea dorințelor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x