Antena Căutare

Calendar ortodox august 2019. Când începe postul, sărbători religioase și sfinți

Află când începe postul Adormirii Maicii Domnului, ce sărbători religioase și sfinți cinstim în luna august. Calendar ortodox 2019 ne pune la curest cu toate noutățile lunii august. Tot ce trebuie să știi despre sărbătorile din luna lui gustar.

Află când începe postul Adormirii Maicii Domnului, ce sărbători religioase și sfinți cinstim în luna august. Calendar ortodox 2019 ne pune la curest cu toate noutățile lunii august. Tot ce trebuie să știi despre sărbătorile din luna lui gustar.

Potrivit calendar ortodox 2019, luna august aduce credincioșilor ortodocși trei mari praznice marcate cu cruce roșie. Prima sărbătoare importantă din luna august este Schimbarea la față a Domnului (6 august), urmată de Adormirea Maicii Domnului (15 august) și Tăiarea capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 iulie 2019).

Luna lui gustar începe cu instrarea în Postul Adormirii Maicii Domnului, lăsându-se sec încă de pe 31 iulie 2019. Acest post este rânduit de către BOR pentru a aduce aminte de importanța Sfintei Fecioare și de postul cu care ea s-a pregătit să treacă la cele veșnice. Postul Admormirii Maicii Domnului începe anual pe 1 august ș durează până la Sărbătoarea Admormirii(15 august).

Sărbători religioase calendar ortodox august 2019

Sărbători religioase cu cruce roșie, august:

Schimbarea la Față a Domnului – calendar ortodox 6 august

Admormirea Maicii Domnului – calendar ortodox 15 august

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul – calendar ortodox 29 august

Sărbători religioase cu cruce neagră, august:

Sfântul Cuvios Iacob de la Neamț – calendar ortodox 5 august

Sfântul Cuvios Pafnutie Pârvu Zugravul; Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla – calendar ortodox 7 august

Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului – calendar ortodox 11 august

Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și sfetnicul Ianache – calendar ortodox 16 august

Sfântul Gheorghe Pelerinul – calendar ortodox 17 august

Sfântul Ierarh Ioan de la Râșca și Secu, Episcopul Romanului , Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei – calendar ortodox 30 august

Citește și: Calendar ortodox. Ce sunt zilele cu harți și ce alimente putem consuma

Primul Salon de masaj terapeutic din România cu meditații ghidate... Calendar ortodox august 2019. Cele mai importante sărbători și rugăciuni din luna lui Gustar...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x