Antena Căutare

Calendar ortodox august 2019. Când pică Schimbarea la Față a Domnului

Potrivit calendar ortodox august 2019, Schimbarea la Fata a Domnului se saraătoreste anual pe data de 6 august. Aceasta zi de mare sarbatoare pentru crestini este marcata in calendar cu cruce rosie si mentiunea „dezlegare la peste”.

Potrivit calendar ortodox august 2019, Schimbarea la Față a Domnului se sărbătorește anual pe data de 6 august. Această zi de mare sărbătoare pentru creștini este marcată în calendar cu cruce roșie și mențiunea „dezlegare la pește”.

În scrierile creștine se spune că Mântuitorul, împreună cu Petru, Iacov și Ioan au mers pe muntele Taborului. "S-a schimbat la față înaintea lor, și a strălucit față Lui că soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe că lumina. Și iată, Moise și Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El și, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voiești, voi face aici trei colibe: Ție una, și lui Moise una, și lui Ilie una. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, și iată glas din nor zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit; pe Acesta ascultați-L".

Calendar ortodox 6 august. Această minune a avut loc la vârsta de 33 de ani ai Mântuitorului, cu scopul de a întări credința apostolilor. Sfinții Părinți afirmă că "Hristos Se schimbă la Față, nu luând ceea ce nu era, nici preschimbându-Se în ce nu era, ci arătând ucenicilor ceea ce era, deschizându-le lor ochii și făcându-i din orbi văzători".

Potrivit crestinortodox.ro: „Evanghelistul Matei spune despre chipul lui Hristos că era "că soarele”, iar Luca, vorbind despre veșmintele Sale, menționează că "erau că zapada”, ne descoperă că firea omenească nu a fost absorbită de cea dumnezeiască în Hristos, după cum nici "zapada” nu a fost topită de "soarele” din El. Cele două firi sunt unite în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit în Hristos.”

Rugăciune Schimbarea la Față a Domnului, 6 august

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și:

Postul Adormirii Maicii Domnului 2019. Cele mai importante reguli pentru a ține un post corect

Postul Adormirii Maicii Domnului 2019. Rugăciune la începutul postului și paraclis

Începerea anului școlar 2019-2020. Cât durează vacanță de vară în România și în alte țări... Calendar ortodox 5 august. Sărbătoare importantă pentru ortodocșii din România, cruce albastră...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x