Antena Căutare

Caz șocant în Cluj! Un motociclist beat și fără permis a fost prins după ce a cauzat un accident

După ce a cauzat un accident, un motociclist a fost prins beat și fără permis de către polițiști.

Duminică seară, polițiștii clujeni au intervenit la un accident rutier, cauzat de un motociclist beat și fără permis.

”La data de 27 octombrie, în jurul orei 17.30, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Baciu au intervenit pentru soluționarea unui accident rutier cu pagube materiale produs pe D.N. 1F E81, pe raza localităţii Sânpaul”, informează IPJ Cluj.

În accident a fost implicat un motociclu condus de un bărbat de 25 de ani, din comuna Sânpaul, judeţul Cluj, care, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus, condus de un bărbat de 43 de ani din municipiul Zalău, judeţul Sălaj.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că șoferul nu deţine permis de conducere, iar motociclul nu este înmatriculat.

De asemenea, în urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul neînmatriculat sau înregistrat și conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

Citește și: Un motociclist a murit în Capitală, după ce a intrat în stâlpii din Pasajul Unirii

Citește și: Un nou test pentru șoferi! Cine vrea să-și schimbe permisul sau să obțină carnetul de conducere va trebui să treacă această examinare

Citește și: Șofer din Bacău, beat criță la volan, i-a aruncat bani drept mită unui polițist: ”Am familie de întreţinut, mai dau un milion”

Sibiu: Incendiul de pădure din zona Măgura s-a extins; zeci de pompieri intervin pe patru hectare... Divorț cu probleme! O femeie a fost înjunghiată de către fostul soț. Starea victimei este extrem de gravă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x