Antena Căutare

Ce diferențiază o ușă antifoc de o ușă normală?

De-a lungul anilor, ușile au fost dotate cu numeroase sisteme performante, menite să crească rezistența și să ofere un plus de confort și siguranță pentru orice spațiu.

Ce diferențiază o ușă antifoc de o ușă normală?
Ce diferențiază o ușă antifoc de o ușă normală?

Dacă, la început, ușa clasică din lemn sau metal reprezenta o variantă convenabilă, acum ușile sunt prevăzute cu sisteme de închidere extrem de sigure, cu structuri interne care favorizează o izolație fonică și termică exemplară.

În prezent, alegerea unei uși este mult mai complexă, pe piață existând zeci de variante, optimizate pentru medii diferite de lucru.

Unele uși oferă o rezistență crescută chiar și în fața flăcărilor. Este vorba despre ușile antifoc, o investiție inteligentă pentru orice tip de spațiu, fie că este vorba despre o instituție publică (școală, grădiniță, spital) sau o clădire de birouri, un centru comercial sau chiar un apartament.

Iată cu ce se diferențiază ușile antifoc de ușile normale!

1. Structura interioară

În prezent, majoritatea ușilor sunt prevăzute cu o structura internă care să favorizeze buna izolație fonică și termică. Totuși, ușile clasice, în special cele fabricate din lemn sau PVC, nu rezistă în fața unui incendiu mai mult de câteva minute.

De regulă, o ușă antifoc are la interior un miez din vată minerală, material izolator și rezistent la temperaturi foarte înalte. De asemenea, ușile antifoc au, de obicei, o garnitură termoexpandabilă, element ce contribuie la rezistența loc crescută în fața flăcărilor și a temperaturilor extreme.

În plus, ușile antifoc sunt ermetizate cu garnitură termospumantă pe tot perimetrul lor, ceea ce le face deosebit de rezistente în condiții extreme.

2. Etanșeitatea

Una dintre caracteristicile cele mai importante ale unei uși antifoc este gradul de etanșeitate. Mai exact, măsura în care ușa poate limita răspândirea fumului și a flăcărilor, în cazul unui incendiu.

O ușă antifoc de calitate asigură o protecție sporită și prelungită. Aceasta poate rezista în fața unui incendiu de la 30 de minute până la 40, 60, 90, 120 sau chiar 180 de minute.

Dacă te gândești să investești într-o astfel de ușă, optează pentru una potrivită necesităților tale și spațiului în care urmează să instalezi produsul.

3. Mânerele speciale

Ușile antifoc, spre deosebire de ușile clasice, sunt dotate cu mânere rezistente la temperaturi înalte. Acestea sunt îmbrăcate într-o spumă specială, care asigură rezistență prelungită la foc. Astfel, în eventualitatea unui incendiu, ușile pot fi deschise sau închise.

În plus, multe dintre ușile antifoc folosite în clădiri de birouri, școli, spitale, centre comerciale și alte spații de acest tip, sunt dotate cu bare antipanică. Acestea înlocuiesc clanțele standard și au avantajul de a putea fi accesate cu ușurință, prin simpla împingere, chiar și în situații de panică.

În ce contexte este mai potrivită o ușă antifoc, în detrimentul unei uși normale?

În spațiile în care își petrec timpul copiii: creșe, grădinițe, școli, centre afterschool, instituții ce oferă cursuri private pentru cei mici. Spre deosebire de adulți, copiilor le este mai greu să gestioneze situații de criză, precum un incediu. De aceea, ușile antifoc cu bară antipanică reprezintă o măsură de protecție recomandată.

În clădirile cu birouri și în centrele comerciale. Spațiile cu un trafic intens au nevoie de o rutină de evacuare cât mai eficientă cu putință. De aceea, ușile rezistente la foc, cu sistem de deschidere rapidă, pot salva situația în eventualitatea unui incendiu.

În spitale. Orice instituție medicală ar trebui să fie dotată cu cele mai performante uși, cu rezistență la foc și cu o deschidere extrem de simplă, accesibilă pentru pacienți, precum bara antipanică.

În final, orice spațiu poate beneficia de un plus de siguranță și prevenție, cu ajutorul ușilor antifoc performante. Alege produse certificate și vei avea garanția calității!

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x