Antena Căutare

Ce să NU faci când amenajezi baia - cinci greșeli de evitat

Când îți amenajezi baia, este important să gândești fiecare detaliu pe termen lung și să faci alegerile corecte pentru confortul tău. Baia are, în primul rând, un rol funcțional și trebuie să fie un spațiu plăcut, util și bine organizat.

Ce să NU faci când amenajezi baia - cinci greșeli de evitat
| https://pixabay.com/ro/photos/baie-mobilier-din-lemn-du%C8%99-2132342/

Când îți amenajezi baia, este important să gândești fiecare detaliu pe termen lung și să faci alegerile corecte pentru confortul tău. Baia are, în primul rând, un rol funcțional și trebuie să fie un spațiu plăcut, util și bine organizat.

De obicei, amenajările pe care le faci și produsele pe care le cumperi vor avea o durată lungă de viață, așa că este indicat să te asiguri că sunt cele potrivite.

Ia în calcul toți membrii familiei și proiectează fiecare element ținând cont de nevoile fiecăruia dintre voi.

Iată care sunt cele mai frecvente greșeli și cum le poți evita pe fiecare în parte!

1. O iluminare prea slabă

Una dintre cele mai întâlnite greșeli de design interior este neglijarea iluminării. Un bec prea slab și poziționarea corpurilor de iluminat în zone nepotrivite pot afecta în mod negativ atmosfera din încăpere.

În plus, dacă nu iluminezi suficient baia, aceasta va căpăta un aspect neîngrijit, iar funcționalitatea va avea și ea de suferit.

Soluția: Investește într-o aplică și monteaz-o în mijlocul tavanului, pentru a obține o lumină uniformă. Apoi, cumpără câteva spoturi și pune-le deasupra sau în jurul oglinzii. Acest truc eficient îți va simplifica semnificativ ritualul de îngrijire și aplicarea machiajului, indiferent de momentul zilei.

2. Spațiu de depozitare insuficient

Te gândești la fiecare element în parte, cumperi un vas de WC de calitate, o cadă spațioasă și un lavoar modern. Montezi totul, apoi îți dai seama că nu ai deloc spațiu pentru a păstra prosoapele, produsele de îngrijire și periuțele de dinți.

Aceasta este o greșeală frecventă, pe care trebuie să o eviți sub orice formă. Lipsa spațiului de depozitare te va determina să lași obiectele la vedere, pe marginea chiuvetei sau în alte locuri vizibile, creând astfel impresia de înghesuială și dezordine permanentă.

Soluția: un dulap suspendat, cu rafturi și sertare. Dacă ai o baie de dimensiuni mici, un corp montat pe perete te va ajuta să eficientizezi spațiul și să păstrezi o atmosferă aerisită.

De asemenea, dacă vrei să economisești spațiu, optează pentru un lavoar cu spațiu de depozitare dedesubt.

3. Măsurători efectuate greșit

Regula de aur a designului interior este măsurarea corectă a spațiului disponibil și achiziționarea unui mobilier potrivit. Cu toate acestea, multe persoane sunt atrase instant de obiecte sanitare frumoase, pe care le cumpără fără să stea pe gânduri.

Soluția: Raportează-te întotdeauna la spațiu! Dacă nu ai o baie foarte încăpătoare, nu investi într-o cadă de sine stătătoare, cu picioare masive. Poți găsi cabine de duș din materiale de calitate, care vor arăta mult mai bine.

În plus, ține cont și de detaliile precum unghiul de deschidere a ușii, spațiul dintre obiectele sanitare și accesibilitatea acestora.

4. Amplasarea toaletei în prim plan

Nimănui nu îi place să întrezărească vasul de WC când ușa de la baie este deschisă. Este inestetic și neplăcut, însă multe persoane nu se gândesc la acest detaliu atunci când proiectează planul de amenajare.

Soluția: Poziționează toaleta cât mai discret posibil, astfel încât aceasta să nu fie primul lucru vizibil când intri în baie și, mai ales, astfel încât vasul de WC să nu poată fi văzut dintr-o cameră adiacentă.

5. Absența spațiilor separate

Adesea, băile au o structură clasică: obiectele sanitare poziționate de-a lungul pereților și un spațiu gol în mijloc. Deși pare cea mai bună și ușoară soluție, crearea unor zone separate este mult mai indicată.

Soluția: Amplasează mobilierul și obiectele astfel încât baia să fie funcțională pentru mai mult de o persoană în același timp. Astfel, în timp ce tu faci duș, altă persoană poate folosi oglinda pentru machiaj.

În final, este recomandat ca, înainte să faci orice modificare, să creezi un plan foarte bine pus la punct. Astfel, te vei asigura că amenajările la care te-ai gândit sunt fezabile și nu vei avea probleme ulterioare.

Șase motive pentru a alege pereții cortină pentru proiectul tău... Covorul din camera celui mic - 3 sfaturi esențiale pentru o alegere inspirată...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x