Antena Căutare

Cel mai mare mister al omenirii: când va fi Al Treilea Război Mondial. Noi calcule ne duc mai aproape de a vedea viitorul

Un cercetător a încercat să creeze o statistică prin care să prevadă cel de-Al Treilea Război Mondial, care va zgudui lumea. Datele folosite sunt strâns legate de cele două Războaie Mondiale.

Ar fi frumos dacă am putea anticipa viitorul. De-a lungul timpului au tot existat oameni, mai mult sau mai puțin capabili și informați, care au prezis fel și fel de evenimente care se vor năpusti asupra omenirii. Că s-au adeverit, că nu s-au adeverit, rămâne la altitudinea fiecăruia să interpreteze și să asocieze unele situații cu prezicerile făcute.

În orice caz, acum e mai simplu să anticipezi un eveniment major. Asta pentru că te folosești de trecut. Cu astfel de date poți să faci presupuneri estimative despre ce s-ar putea întâmpla și când s-ar putea întâmpla. Aaron Clauset, profesor asistent și om de știință la Universitatea din Colorado, a încercat să prezică una dintre cele mai mari amenințări la adresa umanității: Al Treilea Război Mondial. Au trecut peste 70 de ani de la ultimul război mondial major.

Află când cred cercetătorii că ar putea fi cel mai mare război

O femeie și-a cumpărat un ceainic vechi de la un târg, dar apoi a avut un adevărat șoc când a descoperit adevărul! Ce se... Tradiţii şi superstiţii de BABE 2018: Cum îţi alegi BABA de primăvară în acest an şi ce trebuie să faci neapărat pe 1 ma...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x