Antena Căutare

Chefi la cuțite, 17 mai 2021. Rețetă de tocană țigănească autentică, preparată de Narcisa Birjaru

Una dintre rețetele cele mai apreciate din concursul culinar ”Chefi la cuțite” din 17 mai 2021 a fost o rețetă de tocană țigănească autentică, preparată de Narcisa Birjaru.

Tocană țigănească autentică, preparată în concursul culinar Chefi la cuțite, de Narcisa Birjaru
Tocană țigănească autentică, din carne de porc cu legume, servită cu mămăliguță și brânză | Chefi la cuțite

În ediția 35 din sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite”, au intrat la duel echipa mov și cea verde, iar concurenții au fost provocați să se întreacă în a găti o rețetă de tocăniță, ca la mama sau bunica, sau cum știu ei mai bine. Una dintre rețetele apreciate cu punctaj maxim a fost o rețetă de tocană țigănească autentică, preparată de Narcisa Birjaru, concurentă din echipa lui Chef Cătălin Scărlătescu.

Foarte încântați au fost cei trei jurați de gustul unei astfel de tocănițe din bucătăria țigănească, o tocăniță din carne de porc cu ceapă și morcovi, servită cu mămăliguță și brânză. Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru a pregăti și voi celor dragi, un astfel de preparat savuros și spectaculos.

Rețetă de tocană țigănească autentică - Ingrediente

Din ingrediente de calitate, foarte atent selecționate și impecabil ambalate, cum sunt ingredientele din gama Lidl, nu pot rezulta decât preparate pline de savoare și culoare.

Ingrediente pentru preparat tocană:

  • 500 gr carne de porc
  • 2 buc. ceapă
  • 2 morcovi
  • 1 ardei gras, roșu
  • 250 gr pastă de roșii
  • 1 lingură untură de porc
  • sare și piper, după gust
  • paprika afumată
  • 2 foi de dafin
  • 1 crenguță de cimbru
  • 1 legătură de pătrunjel verde

Ingrediente pentru mămăliguță:

  • 1 litru apă
  • 1 lingură sare
  • 350 gr mălai
  • 50 gr unt
  • brânză telemea sărată, pentru servit

Rețetă de tocană țigănească autentică - Mod de preparare

Modul de preparare al tocăniței este unul clasic, însă diferența constă în adaosul de condimente și combinația de ingrediente.

Cum se prepară tocana țigănească autentică

Mai întâi se pregătesc ingredientele necesare pentru așa preparat gustos.

Se curăță legumele și se toacă mărunt. Se porționează carnea în cuburi potrivit de mari. Se pune untură la încins și se rumenesc bucățile de carne pe toate părțile, până se sigilează și își schimbă culoarea. Se asezonează cu sare și piper.

Citește și: Supă cremă siciliană de roșii și Penne quattro formaggi cu roșii uscate, gătite de Ioana Cutugno

Se adaugă, pe rând, ceapa tocată solzișori, morcovii dați pe răzătoare și ardeiul tăiat în fâșii. Se amestecă bine după fiecare adaos de ingrediente, pentru a se pătrunde uniform.

Când toate ingredientele sunt ușor pătrunse, se adaugă pasta de roșii și se completează cu puțină apă, atât cât să fie toate ingredientele acoperite. Se adaugă foile de dafin, paprika afumată și o crenguță de cimbru și se lasă delicioasa tocană țigănească autentică să fiarbă până când devine consistentă, iar sosul rezultat scade la jumătate.

După stingerea focului, se adaugă pătrunjel verde, tocat mărunt.

Citește și: Rețetă de gulaș de porc cu găluște, preparată de Georgiana Neda Ebru

Cum se prepară mămăliguța pentru servit tocana țigănească

Se pune un ceaun cu apă la fiert. Când apa atinge punctul de fierbere, se adaugă sarea și se amestecă până aceasta se diluează. Apoi se adaugă, treptat. mălaiul, amestecând intens pentru a nu se forma cocoloașe. Se fierbe mămăliga până când se hidratează bine mălaiul și devine consistentă. Înainte de stingerea focului,se adaugă un cub de unt, sau o lingură rasă de untură, pentru cremozitate.

Tocana țigănească autentică din carne de porc cu legume se servește cu mămăliguță peste care se adaugă brânză sărată, răzuită.

Tot servită cu mămăligă caldă este demențială și rețeta de tocană țărănească de ceapă cu carne!

Spor și poftă bună!

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x