Antena Căutare

China înregistrează doi morţi, 63 de contaminări şi 56 de cazuri asimptomatice de covid-19, iar Guvernul anunţă noi măsuri cu privire la cazurile asimptomatice

China continentală a înregistrat 63 de noi contaminări cu noul coronavirus şi două decese miercuri, au anunţat joi autorităţile chineze, relatează Reuters.

Comisia Naţională chineză de Sănătate a precizat că 61 deintre aceste contaminări sunt ”importate”.

Cele două decese au avut loc miercuri în provincia Hubei, a cărei capitală, Wuhan, ”leagănul” pandemiei, a ieşit din carantină.

De la începutul epidemiei, în această ţară s-au înregistrat 81.865 de contaminări şi 3.335 de decese, potrivit acestui bilanţ.

În China, unde a apărut virusul în decembrie şi de unde s-a răspândit în peste 200 de ţări, numărul noilor contaminări scade după depăşirea perioadei de vârf, în februarie, în urma unei izolări şi limitări dure a deplasărilor.

”PURTĂTORI TĂCUŢI”

Însă temeri cu privire la un nou val de contaminări au determinat autorităţile să îndemne la atenţie, mai ales cu privire la cazuri ”asimptomatice - persoane care nu prezintă simptome, precum febră sau tuse, dar care pot transmite virusul.

Alte 56 de noi cazuri asimptomatice au fost înregistrate miercuri, iar bilanţul ”purtătorilor tăcuţi” ai SARS CoV-2 a crescut la 657 de la începutul înregistrării acestei categorii de persoane contaminate, la 1 aprilie.

Consiliul Afacerilor de Stat - Guvernulcentral chinez - a publicat miercuri noi măsuri cu privire la cazurile asimptomatice.

Instituţiile medicale sunt obligate de-acum să semnaleze în două ore cazurile asimprimatice depistate, iar autorităţile locale sunt obligate să identifice toate contactele apropiate cunoscute ale pacientului în 24 de ore.

Pacienţii asimptomatici sunt plasaţi în carantină, în comun, timp de 14 zile, şi sunt înregistraţi drept cazuri confirmate în cazul în care încep să prezinte simptome.

Persoanele care s-au aflat în contact strâns cu ei sunt urmează să fie plasate de asemenea în carantină timp de două săptămâni.

Peste un milion şi jumătate de contaminări cu noul coronavirus au fost înregistrate joi în mod oficial în lume, după ce pragul de un milion de îmbolnăviri de covid-19 a fost depăşit în noaptea de 2 spre 3 aprilie, în urmă cu mai puţin de o săptămână

Sursa : news.ro

AFP: Numărul bolnavilor de covid-19 depăşeşte pragul de 1,5 milioane în lume... Japonia depăşeşte pragul de 5.000 de contaminări cu covid-19...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x