Antena Căutare

Cicâldău:„ Nu am mai trăit niciodată aşa ceva”

Fotbalistul Alexandru Cicâldău a declarat, joi seară, că meciul cu Honved Budapesta a fost unul cu foarte multe întâmplări şi că nu a mai trăit aşa ceva, însă a menţionat că Universitatea Craiova a meritat calificarea în turul trei preliminar al Ligii Europa.

“Un meci cu foarte multe întâmplări, ne bucurăm de calificare, cred că am fost echipa care merita mai mult. Nu am mai trăit niciodată aşa ceva, dar mă bucur că la final a ieşit cu victoria noastră. (…) Am văzut doar arbitrul că era întins pe jos, erau tot felul de discuţii. Dacă jucam mai mult de un minut nu ştiu cine mai putea să joace. Ne-a afectat, dar ne bucurăm că am câştigat noi”, a spus Cicâldău la Look Plus.

Universitatea Craiova s-a calificat în turul al treilea preliminar al Ligii Europa, după ce a trecut, joi, pe teren propriu, după executarea loviturilor de departajare, 3-1, de Honved Budapesta, în manşa secundă a turului al doilea preliminar. În următoarea fază, Craiova va evolua contra AEK Atena, la 8 şi 15 august, primul meci acasă.

După 120 de minute, scorul a fost 0-0, acelaşi ca în meciul tur. La penaltiuri au marcat Ioniţă, Fortes şi Cicâldău, de la Craiova şi numai Ikenne de la Honved. Au ratat Kamber, Batik şi Bano-Szabo, toţi de la Honved.

Arbitrul nord-irlandez Arnold Hunter a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce o petardă a explodat în apropierea lui şi un obiect, cel mai probabil o brichetă, l-a lovit în zona capului, pe finalul meciului. Partida a fost întreruptă 35 de minute. Hunter şi-a revenit, dar a fost înlocuit de arbitrul de rezervă Jamie Robert Robinson.

Sursa : news.ro

Papură: „Am jucat acum patru zile împotriva unei echipe (Chindia) mult mai bună decât ce am întâlnit astăzi”... Florinel Coman: „Eliminarea era cea mai mare ruşine”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x