Antena Căutare

Circulaţie restricţionată pe Autostrada Soarelui din cauza unui accident în care au fost implicate trei maşini

Circulaţia este restricţionată sâmbătă dinineaţă pe Autostrada Soarelui din cauza unui accident în care au fost implicate trei maşini, o persoană fiind rănită uşor. Pe drumul spre litoral deja este aglomeraţie şi se circulă în coloană.

”Pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, la kilometrul 81, în zona localităţii Dor Mărunt, judeţul Călăraşi, pe sensul către litoral, traficul rutier este oprit din cauza unui accident în care au fost implicate trei autoturisme. În urma evenimentului o persoană a fost rănită uşor”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Deja pe Autostrada Soarelui, pe sensul către litoral, valorile de trafic sunt crescute, iar pe anumite tronsoane se circulă în coloană.

De asemenea, tot pe sensul către litoral, la kilometrul 143+300 de metri, oraşul Feteşti, judeţul Ialomiţa, sunt făcute lucrări de reparaţii la partea carosabilă, iar banda de urgenţă şi banda unu sunt restricţionate până la finalizarea lucrărilor.

Pentru prevenirea producerii unor accidente de circulaţie, poliţiştii recomandă şoferilor să mărească distanţa în mers între autovehicule, să folosească luminile de întâlnire şi să nu se angajeze în depăşiri riscante.

De asemenea, îi sfătuiesc pe cei care încheie coloane de autovehicule care încetinesc sau opresc brusc să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe şoferii care se apropie din spate să reducă din timp viteza.

Sursa : news.ro

Un bărbat a murit pe autostradă, sub ochii fiicei sale. Motivul pentru oprise pe banda de urgență... FOTO | Rușine! Margherita o dă de pământ din nou! S-a urcat batjocoritor pe Crucea Eroilor Revoluției. "Nu a aresta...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x