Antena Căutare

Computer tomograf ultraperformant, cu un soft special care permite depistarea pe loc a infectării cu COVID-19, la Institutul ”Matei Balş”

Primăria Sectorului 1 a achiziţionat un computer tomograf ultraperformant, dotat cu un soft special, care permite depistarea pe loc a infectării cu COVID-19. Computerul este mobil, situat pe o platformă, şi va fi utilizat de specialiştii de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Prof. Dr. Matei Balş”. Scanarea se realizează într-un minut şi nu presupune interacţiunea medicului cu pacientul. Primarul Dan Tudorache a anunţat că investiţia se apropie de un milion de euro.

Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, şi Managerul Institutului “Matei Balş”, Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel, au prezentat, joi, avantajele utilizării acestei metode de identificare a infectării cu noul Coronavirus care permite evaluarea leziunii pulmonare şi oferă, încă de la început, o imagine a stării pacientului din punct de vedere clinic.

”Criza legată de Virusul Covid-19 ne afectează pe toţi şi va continua să ne afecteze în următoarele şase luni. România nu a atins încă vârful pandemiei, dar mulţumită medicilor precum Profesorul Streinu Cercel lucrurile sunt ţinute sub control. Împreună cu specialiştii de la Institutul Matei Balş am decis să ne pregătim pentru ce va urma şi să achiziţionăm, în premieră în România, un computer tomograf cu un soft special care ne spune pe loc dacă un pacient este sau nu infectat cu Coronavirus. În aceste momente grele este absolut necesar ca decizia administrativă şi expertiza specialiştilor să fie puse în slujba ţelului nostru comun: învingerea acestui inamic nevăzut şi protejarea semenilor noştri”, a declarat Primarul Dan Tudorache.

”Acest computer tomograf ne va fi extrem de util. Începând de luni, orice pacient care va intra în Institulul Matei Balş va fi scanat cu acest CT. În acest fel, vom şti, încă de la început, care este starea de sănătate a acestuia din punct de vedere clinic şi ne va ajuta să stabilim cu rapiditate cea mai potrivită metodă terapeutică. Îi mulţumesc Primarului Dan Tudorache pentru sprijinul oferit în combaterea acestui virus”, a precizat, la rândul său, Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel, Managerul Institutului “Matei Balş”.

Scanarea prin CT este rapidă, ieftină şi nu presupune interacţiunea medicului cu pacientul.

”Datorită imaginilor precise ale plămânului obţinute cu acest CT, simptomele uşoare pot fi identificate în stadiul infectat timpuriu (permite observarea leziunilor mici, de până la 0,23 mm). Scanarea prin intermediul computerului tomograf este foarte simplă şi nu presupune interacţiunea medicului cu pacientul. Acesta intră, se aşează pe spate şi este scanat automat. Sistemul dispune de poziţionare automată la nivelul pieptului, precum şi de scanare prin apăsarea unei singure taste. Scanerul CT va fi util şi pentru alte tipuri de scanare CT, diferite de cele pulmonare”, au transmis reprezentanţii Primăriei Sector 1.

Primarul Daniel Todorache a precizat că aparatul a costat aproape un milion de euro şi va fi folosit de către Institutul Matei Balş, în baza unui contract de comodat.

Sursa : news.ro

Cum se foloseşte corect masca de protecţie. Raed Arafat a arătat, pas cu pas, la tv | VIDEO... Despre soc și florile de soc. Beneficii uimitoare asupra sănătății organismului...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x