Antena Căutare

Concertul lui Billy Corgan a fost mutat de la Arenele Romane la Berăria H

Concertul pe care liderul trupei The Smashing Pumpkins, Billy Corgan, îl va susţine la Bucureşti pe 9 iulie a fost mutat de la Arenele Romane la Berăria H.

Concertul pe care liderul trupei The Smashing Pumpkins, Billy Corgan, îl va susţine la Bucureşti pe 9 iulie a fost mutat de la Arenele Romane la Berăria H.

Organizatorii şi managementul lui Billy Corgan au ales să mute concertul din 9 iulie la Beraria H din Bucureşti, „un spaţiu mult mai potrivit şi intim pentru acest gen de show acustic”. Biletele vândute şi restul detaliilor rămân valabile, se arată într-un comunicat remis News.ro.

Pentru acest eveniment, toate mesele din faţa scenei vor fi scoase. Biletele pentru categoria A au fost epuizate şi mai sunt disponibile, pe iabilet.ro, la alte două categorii. Ele au preţuri de 89 şi 109 lei, iar la acces vor costa 100 şi 130 de lei. Începând cu ora 20.00, nu va mai fi servită mâncare în local.

Înaintea lui Corgan, de la ora 20.00, pe scenă va cânta acustic trupa RoadKillSoda. Recitalul lui Corgan va dura două ore, începând cu 21.00, şi va fi împărţit în două părţi.

Concertul Billy Corgan - parte a „European Solo Tour” - a fost anunţat, iniţial, pentru 8 iulie la Arenele Romane. El a fost apoi mutat o zi mai târziu.

The Smashing Pumpkins a devenit cunoscută odată cu albumul „Siamese Dream”, al doilea lansat, recompensat cu nouă discuri de platină şi trei de aur. Formaţia a lansat zece albume de studio, cel mai recent datând din noiembrie 2018, „Shiny and Oh So Bright, Vol. 1/ LP: No Past. No Future. No Sun”.

În 2004, Corgan şi-a început cariera solo. A lansat două albume ce combină sonorităţi shoegaze, alternative şi electro - „TheFutureEmbrace” (2005) şi „Ogilala” (2017).

La Bucureşti, el va interpreta atât piese ale grupului, cât şi compoziţii solo.

Sursa : news.ro

Rock The City - Days of Confusion şi Coma, în deschiderea concertului The Cure. Trupa FiRMA va deschide show-ul Bon Jovi... Ed Sheeran s-a îndrăgostit de România! A apărut pe scenă îmbrăcat într-un tricou al Naționalei de Fotbal: "Îmi voi ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x