Antena Căutare

Consiliul pentru IMM-uri solicită o acţiune rapidă din partea instituţiilor publice pentru a evita criza: ”IMM-urile sunt cele mai vulnerabile, dar şi cele capabile să susţină economia României”

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a anunţat luni că a primit o serie de informaţii de la membrii săi care indică deja un impact în creştere asupra anumitor sectoare ale economiei, în special pentru IMM-uri, ca urmare a intensificării efectelor virusului COVID-19 în Europa şi a măsurilor luate pentru a limita răspândirea, iar Consiliul solicită o acţiune rapidă din partea instituţiilor publice pentru a evita criza.

”În aceste momente dificile, România are nevoie de solidaritate socială şi economică, să folosim toate resursele umane şi profesionale pentru a depăşi această perioada critică. IMM-urile sunt cele mai vulnerabile, dar şi cele capabile să susţină economia României, de aceea este imperios nesesar să luăm o serie de măsuri care să ne pregătească pentru preîntâmpinarea unei crize. Am încredere că vom reuşi să depăşim această perioada dificilă şi că împreună vom dovedi că suntem solidari şi puternici”, spune Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR.

Reprezentanţii CNIPMMR salută primele eforturi depuse de către autorităţile publice prin acţiunile de comunicare responsabile realizate însă, consideră că este necesară o acţiune rapidă pe mai multe domenii. Unul din aceste domenii este utilizarea de instrumente financiare pentru a asigura lichiditatea şi pentru a furniza capital de lucru prin utilizarea normelor existente privind ajutoarele de stat.

”Posibilităţile sunt oferite de reglementările de minimis sau de schemele de salvare şi restructurare”, arată CNIPMMR.

Consiliul cere alocarea de fonduri disponibile din cadrul financiar 2014-2020 către furnizarea de capital de lucru IMM-urilor, precum şi crearea de mecanisme care să ofere asistenţă IMM-urilor aflate în dificultate.

De asemenea, Consiliul recomandă totodată orientarea bugetului României spre investiţii imediate în economie prin modificarea legislaţiei privind achiziţiile publice pentru a da posibilitatea IMM-urilor de a avea acces mai facil.

În plus, IMM-urile cer modificarea legislatiei privind Codul Muncii şi flexibilizarea cadrului legislativ: muncă temporară, work from home, tele-muncă etc.

Un alt instrument recomandat de CNIPMMR este oferirea de facilităţi prin prelungirea termenelor cu plăţile impozitelor şi contribuţiilor sociale.

O altă opţiune recomandată este operaţionalizarea de instrumente specifice domeniilor aflate în dificultate în acest moment: oferirea imediată a voucherelor de vacanţă; regândirea schemelor privind expoziţiile şi târgurile şi oferirea de capital de lucru IMM-urilor care desfăşoară activităţi de export; acordarea de subvenţii pentru plata salariilor în domeniul transporturilor.


Sursa : news.ro

ANALIZĂ: Peste 70% dintre companii nu au o strategie pentru situaţii precum coronavirusul. Răspândirea coronavirusului e... Puneți bani deoparte! Prețul petrolului s-a prăbușit, iar analiștii susțin că vine criza mondială pe plan economic...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x