Antena Căutare

Consumul de whisky a crescut în primele opt luni cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 2,68 milioane litri

În primele opt luni ale anului 2019, în România, consumul de whisky a crescut cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018, iar volumul a fost de 2.683.000 litri, potrivit datelor Audit Retail Nielsen, care arată că piaţa de single malt a crescut cu 13%, representând o cotă de 2% din consumul total de whisky.

”România este într-o continuă dezvoltare atunci când vine vorba despre consumul de whisky. Dacă în anii anteriori, consumatorul era atras doar de branduri cunoscute, ultimii ani ne demonstrează că obiceiurile de consum s-au schimbat. Consumatorul român alocă mai mult timp în identificarea băuturii potrivite, se informează, participă la workshop-uri şi evenimente de specialitate”, arată un comunicat al Audit Retail Nielsen.

În materie de whisky premium, consumul de whisky single malt a înregistrat o creştere de două cifre comparativ cu anul precedent, datorită interesului crescut pentru acest tip de whisky.

Alexandrion Group, liderul pieţei de băuturi spirtoase în România, a lansat în 2017 proiectul Single Malt Society, prima comunitătate dedicată iubitorilor de whisky single malt. Comunitatea numără în prezent peste 3.000 abonaţi în mediul online.

Consumatorul român a învăţat, treptat, să treacă dincolo de numele unui brand

“Anul 2019 a fost un an excelent pentru lumea whisky-ului. Aceste procente în creştere nu fac decât să ne demonstreze că românul a început să fie foarte atent cu alegerile pe care le face. Consumatorul român a învăţat, treptat, să treacă dincolo de numele unui brand şi să descopere aroma, gustul şi povestea dintr-un pahar. Anul acesta, în cadrul evenimentelor Single Malt Society, am fost plăcut surprins să descopăr un public numeros, dornic să intre mereu într-o dezbatere din care să afle cât mai multe despre acest tip de whisky. Sunt convins că anul 2020 ne va surpinde cu noi procente în creştere în materie de whisky. Totodată, anul 2020 va fi un an de referinţă pentru industria producătoare de whisky din România, datorită lansării primului single malt autohton. Anul acesta au fost adăugate la maturare alte 250 de butoaie, ceea ce înseamnă un ritm susţinut al distilării şi atenţie sporită asupra calităţii, aspect de care am ţinut cont încă de la începutul întregului procesului de maturare”, spune Dragoş Mateescu, specialist Single Malt Society.

La iniţiativa Alexandrion Group, anul 2020 va deveni an de referinţă pentru lumea single malt, pentru România şi poziţia acesteia pe harta ţărilor producătoare şi consumatoare de single malt. Anul viitor, ar urma să fie lansat primul single malt produs 100% în România.

“În producţia de single malt trebuie să te foloseşti toate resursele pe care le ai şi aici ne referim inclusiv la vreme. În România, condiţiile din cramă sunt răcoroase, ceea ce constituie un avantaj, în asociere cu o climă temperat continentală. În Scoţia clima este mai rece, acesta este şi motivul pentru care distilatul se maturează pe o perioadă mai lungă de timp”, afirmă Allan Anderson, specialist internaţional în băuturi.

Conform ipotezelor emise de principalii jucători din industria băuturilor spirtoase din România, anul 2020 va înregistra creşteri substanţiale pe toate categoriile şi va aduce îmbunătăţiri profilului consumatorului român.

Alexandrion Group este lider în producţia și distribuţia de vinuri şi băuturi alcoolice din România şi din 2017 singurul producător de single malt din ţară. Grupul este format din Distileriile Alexandrion şi Distileriile Saber 1789.

Sursa : news.ro

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Profi Rom Food preia 18 magazine Pram Maya... OMV Petrom achiziţionează patru benzinării Art Petrol...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x