Antena Căutare

O româncă și-a strâns la piept bebelușul mort, apoi a semnat să-i fie donate organele. Medicii au salvat un copil de 14 ani, prin transplant

Un băiat de 14 ani din judeţul Bacău, cu afecţiuni renale grave, va duce o viaţă normală după ce părinţii unui copil în vârstă de 10 luni aflat în moarte cerebrală la un spital din Cluj au fost de acord să doneze organele.

O româncă și-a strâns la piept bebelușul mort, apoi a semnat să-i fie donate organele. Medicii au  salvat un copil de 14 ani, prin transplant
Medicii au salvat un copil de 14 ani, prin transplant, la Iași | Agerpres/ Spitalul "Dr.C.I.Parhon"

Operaţia reprezintă o premieră medicală pentru România, deoarece este vorba de cel mai mic donator în moarte cerebrală înregistrat până acum la noi în ţară.

Pentru salvarea băiatului de 14 ani, medicii şi pediatrii de la Spitalul "Dr.C.I.Parhon" din Iaşi au stat, duminică, mai bine de şapte ore în blocul operator, notează Agerpres.

Părinții bebelușului aflat în moarte cerebrală au vrut să-i doneze organele

Conf. univ. dr. Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului "Dr.C.I.Parhon" din Iaşi, a declarat că transplantul renal a fost posibil după ce la Cluj o tragedie a făcut ca un bebeluş de 10 luni să devină salvatorul mai multor persoane. După ce bebeluşul a intrat în moarte cerebrală, părinţii au găsit puterea necesară de a trece peste această dramă şi au fost de acord să aducă o rază de speranţă în viaţa altor persoane aflate în suferinţă şi să îi ajute să aibă o şansă la o viaţă mai bună.

"Este o intervenţie deosebită care a avut loc la Spitalul 'Dr.C.I Parhon', o intervenţie de transplant care a avut loc de la copil la copil, donatorul fiind foarte tânăr, de 10 luni. Rinichii acestui copil au fost transplantaţi unui alt copil aflat pe lista de aşteptare de la Spitalul Parhon, în vârstă de 14 ani, care fusese diagnosticat de la 7 ani cu o afecţiune genetică. Din păcate, această afecţiune a progresat către insuficienţă renală terminală, făcea dializă de trei ori pe săptămână la Spitalul de Pediatrie. În contextul acestei boli renale şi cu alte afecţiuni asociate, din fericire pentru acest copil, dintre cei chemaţi pentru evaluare imunologică a fost cel mai potrivit pentru a face această intervenţie. Ambii rinichi au fost transplantaţi acestui copil. Sperăm ca evoluţia lui să fie favorabilă şi să revină la o viaţă normală alături de familia lui", a declarat conf.univ.dr Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului Parhon din Iaşi, potrivit sursei citate.

Citește și:

„Dacă trebuia să moară cineva, eu eram acela!”. Erou, la 6 ani! S-a lăsat mutilat de un câine, ca să își salveze sora

Mama lui Gabriel, copilul salvat de transplant, în Iași, primele declarații

La nici 24 de ore de la efectuarea transplantului renal, Sorina Giosanu, mama copilului care a beneficiat de transplantul renal, se declară a fi fericită.

"Ieri, până am primit vestea că este bine am 'clocotit'. Nu e uşor. L-au luat la 5,30 dimineaţa şi până dincolo de prânz a fost în sala de operaţii. A fost foarte greu. Foarte greu", a spus mama lui Gabriel, copilul care a beneficiat de transplantul renal.

"Să ştiţi că am avut tot timpul speranţa în suflet. Tot timpul am avut speranţa că poate odată şi odată sună telefonul şi pentru noi. A mai sunat de câteva ori, dar nu a fost atunci momentul. O dată am fost chemaţi la Cluj, şi încă de două ori aici, la Iaşi", a declarat mama copilului beneficiar.

Citește și:

La 19 ani, a primit mâini de bărbat, după ce ale ei au fost strivite! Ce s-a întâmplat după transplant a uimit medicii! „Brațele s-au schimbat total!” - Foto

Gabriel a aflat că este bolnav după un control de rutină, când avea 7 ani

Ea a spus că atunci când fiul său Gabriel avea vârsta de 7 ani a aflat că suferă de o maladie gravă în timpul unui control de rutină care trebuia făcut înainte de începerea primului an de şcoală.

"La 7 ani l-am depistat, după care la 5 luni a intrat direct în dializă, dializă peritoneală. După un an şi jumătate a intrat în hemodializă. De atunci facem naveta de trei ori pe săptămână Bacău - Iaşi. M-am dus să fac analizele pentru a intra în clasa I la şcoală. Erau analize de rutină. Aşa am descoperit o anemie severă, i s-a făcut o ecografie, s-au găsit chisturi. Acum a terminat clasa a VIII-a, l-am înscris chiar vineri la liceu. În zilele de marţi şi joi nu mergea la şcoală. Recupera cât putea. Nu a fost chiar atât de bine, dar a dat şi examenul de capacitate, a ţinut pasul cu ceilalţi cât s-a putut", a spus mama adolescentului.

Copilul salvat visa să poată joace fotbal alături de prieteni

Acum, după o perioadă de recuperare, băiatul îşi va putea îndeplini visul de a ieşi afară să joace fotbal alături de alţi copii.

"El visa să se facă fotbalist, să joace fotbal. Din cauza bolii a avut o perioadă în care nu a mers. L-au lăsat picioarele. Îl duceam în braţe la baie, îl duceam în braţe la ambulanţă, de acolo în sala de dializă. Acum merge foarte bine, merge cu bicicleta, dar vrea să fie şi el sănătos ca toţi ceilalţi copii, să joace fotbal, să meargă normal, să meargă la şcoală, să nu mai piardă lecţiile, să se mişte, să fie un copil normal. Mereu mă întreba 'eu de ce nu am fost un copil normal ca toţi ceilalţi, ca şi colegii mei să merg la şcoală?' Am avut noroc că e un copil foarte luptător şi foarte, foarte curajos", a spus mama lui Gabriel.

A fost găsit un medicament care ar reduce cu 79% riscul dezvoltării unei forme grave de Covid-19. Descoperire revoluțion... Producătorii de medicamente sunt îngrijorați! Virusul a intrat în comunitate. "Vaccinul şi tratamentul sunt prea di...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x