Antena Căutare

Copil de un an şi două luni, internat la Galaţi cu suspiciune de coronavirus; tatăl acestuia s-a întors recent din Italia

Un copil de un an şi două luni din Galaţi a fost internat în Spitalul de Boli Infecţioase, fiind suspect de infectare cu coronavirus. Copilul era în izolare la domiciliu, după ce tatăl s-a întors din Italia în 23 februarie.

Potrivit autorităţilor gălăţene, este vorba despre un copil din Pechea, el fiind în izolare la domiciliu, împreună cu părinţii, după ce tatăl s-a întors din Italia, în 23 februarie. Marţi, copilul a început să se simtă rău, făcând febră şi începând să respire greu.

Părinţii copilului au sunat imediat la 112 şi au cerut ajutorul medicilor. O ambulanţă special amenajată, cu izoletă, a ajuns în scurt timp la locuinţa din Pechea şi l-a preluat pe micuţul bolnav împreună cu mama sa. Cei doi au fost transportaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Galaţi. Medicii l-au consultat pe copil şi totodată i-au prelevat probe pe care le-au trimis la Institutul "Matei Balş” din Bucureşti în vederea testării pentru coronavirus. Copilul a rămas internat la Galaţi, iar în prezent starea sa este stabilă.

Este al treilea copil din judeţul Galaţi internat cu suspiciune de coronavirus. În celelalte cazuri a fost vorba despre copii de 3 şi 5 ani. Testele făcute pentru cei doi au ieşit negative.

La Galaţi nu a fost înregistrat până acum niciun caz de infecţie cu coronavirus. În continuare sunt 481 de persoane izolate la domiciliu, 4 în centrele de carantină şi 5 pacienţi internaţi în spital, printre care cei trei copii cu mamele lor.

Sursa : news.ro

Pensiile românilor, majorate cu 40 la sută. În ce condiții ar putea crește veniturile acestora și cine sunt persoanele v... Al şaselea caz de coronavirus, o persoană de 71 de ani din Suceava...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x