Antena Căutare

Coronavirus. Franța și SUA pun la cale o nouă strategie împotriva COVID-19

Franța și SUA, alături de alte țări importante, în special din G7 și G20, pun la cale o nouă strategie de combatere a pandemiei de coronavirus.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat în noaptea de joi spre vineri că pregăteşte împreună cu omologul său american Donald Trump şi alte ţări o ”nouă iniţiativă importantă” împotriva pandemiei noului coronavirus, iar Casa Albă a anunţat că cei doi au convenit asupra ”importanţei unei cooperări strânse prin intermediul G7, G20 şi P5”, relatează AFP.

”Discuţie foarte bună cu @realDonaldTrump. Împotriva crizei COVID-19, împreună cu alte ţări, pregătim în zilele următoare o nouă iniţiativă importantă”, a anunţat pe Twitter şeful statului francez în urma acestei discuţii cu locatarul Casei Albe, fără să facă vreo precizare despre ce este vorba.

La rândul său, Casa Albă a anunţat că cei doi lideri au convenit asupra ”importanţei unei cooperări strânse prin intermediul G7, G20 şi P5 (cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU) în vederea ajutorării organizaţiilor multilaterale, precum Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Mondială (BM), să elimine rapid pandemia şi să-i micşoreze impactul economic”.

Citește și: Coronavirus în lume. China cheamă SUA la unitate; virusul avansează în Africa

Două summituri internaţionale consacrate eforturilor comune împotriva bolii au avut loc joi - un summit G20 extraordinar şi un summit european.

Noul coronavirus a ucis deja peste 24.000 de oameni în lume - dintre care două treimi în Europa, unde peste 275.000 de cazuri sunt diagnosticate oficial.

Statele Unite şi Franţa fac parte dintre ţările cele mai afectate de pandemie. Aceasta înaintează exponenţial pe teritoriul american.

Rușii susțin că n-au epidemie de coronavirus, dar închid toate restaurantele din țară... Trump nu renunță la expresia „virusul chinez”, nici după discuția cu Xi Jinping. Cele două țări vor colabora...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x