Antena Căutare

Coronavirus în Regatul Unit - Alte 684 de decese; aproape 20.000 de victime în total

Oficialii britanici au anunţat vineri 684 de decese în spitale, adică mai multe decât au fost raportate joi (616), bilanţul total al victimelor fiind de 19.506 de la începutul pandemiei, scrie AFP.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, 143.464 de persoane (cu 5.386 mai mult) au fost testate şi diagnosticate pozitiv în ţară.

Bilanţul autorităţilor nu ia în calcul totuşi centrele şi azilele unde, potrivit reprezentanţilor din sector, au murit mai multe mii de persoane în vârstă.

Britanicii aşteaptă reîntoarcerea la cârma ţării a premierului Boris Johnson, aflat în convalescenţă de la externarea sa în 12 aprilie, după ce a fost diagnosticat cu Covid-19. Ministrul Afacerilor Externe Dominic Raab asigură interimatul.

Vineri dimineaţă, ministrul Sănătăţii Matt Hancock a asigurat că şeful guvernului "este în formă foarte bună", fără însă a confirma informaţiile din Daily Telegraph, cotidian apropiat de Boris Johnson, potrivit căruia liderul conservator şi-au relua atribuţiile de luni.

"Am vorbit ieri (joi, n.r) cu el, este în formă foarte bună şi se recuperează", a indicat Hancock pentru postul Sky News. "Sunt sigur că va reveni când îi vor permite medicii", a spus ministrul Sănătăţii. "Decizia nu este luată dar primeşte telefoane şi rămâne în contact", a adăugat el.

Potrivit purtătorului său de cuvânt, Boris Johnson, 55 de ani, a vorbit săptămâna aceasta cu preşedintele american Donald Trump, precum şi cu regina Elizabeth a II-a.

Johnson se reface la Chequers, reşedinţa de la ţară a şefilor de guvern, alături de logodnica sa Carrie Symonds, care aştepată primul copil al cuplului.

"Părea uimitor. Am fost surprins cu adevărat", a relatat joi Donald trump într-o conferinţă de presă. "La fel ca vechiul Boris. Energie fenomenală. Dinamism fenomenal".

În ciuda presiunii crescute, inclusiv printre conservatori, Guvernul exclude pentru moment orice relaxare a măsurilor de izolare, instaurate la 23 martie şi care ar trebui să se prelungească cu cel puţin două săptămâni în care să fie detaliată planul de ridicare a restricţiilor.

Regatul Unit se confruntă cu "vârful" pandemiei şi este "prea devreme" pentru a relaxa măsurile, a insistat Matt Hancock, care se teme de "un al doilea val".

În opoziţie, premierul scoţian Nicola Sturgeon a indicat joi că Scoţia va ieşi treptat din izolare, fără a exclude noi măsuri pe viitor dacă este necesar şi asigură că măsurile de distanţare socială vor rămâne în vigoare.

Sursa : news.ro

Un nou tratament pentru coronavirus, propus de Donald Trump: „Omoară virusul într-un minut. Dacă l-am injecta? N-ar fi i... Coronavirus - Mai mult de 50.000 de morţi în Statele Unite, cel mai grav bilanţ din lume...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x