Antena Căutare

Crăciunul aduce zăpadă! Informare meteorologică de ULTIMĂ ORĂ: Vând puternic şi ninsori viscolite, începând de vineri noapte

Meteorologii au transmis o informare privind intensificări ale vântului şi ninsori viscolite la munte, începând de vineri noapte, dar şi lapoviţă şi ninsoare care vor favoriza formarea poleiului, în unele zone.

Meteorologii au transmis o informare privind intensificări ale vântului şi ninsori viscolite la munte, începând de vineri noapte, dar şi lapoviţă şi ninsoare care vor favoriza formarea poleiului, în unele zone.

Potrivit meteorologilor, citați de news.ro, de vineri noapte, de la ora 02.00 şi până duminică la ora 22.00, în zona montană, mai ales la altitudini mari, vor fi intervale de timp în care va ninge, se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi 70 - 80 de kilometri la oră, iar pe crestele cele mai înalte 90 de kilometri la oră, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.

În intervalul menţionat, temporar vor fi precipitaţii în Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova şi Banat şi pe arii restrânse în restul teritoriului, sub formă de ninsoare, lapoviţă şi ploaie, favorizând formarea poleiului. Intensificări ale vântului cu rafale de 50 - 60 de kilometri la oră vor fi şi în zonele mai joase de relief, cu precădere din nord-estul şi sud-vestul ţării.

În zona montană înaltă vântul va mai avea intensificări temporare şi pe parcursul zilei de luni, 25 decembrie, spulberând zăpada, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Atenţie la cumpărăturile de Crăciun! Inspectorii brânză Feta făcută din aracet și carne veche vândută drept proaspătă... A început marele exod spre munte, iar şoselele sunt deja sufocate de maşini. Cu ce dispozitive noi îi monitorizează poli...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x